Copii preatriști, cu suflet gol,
Cu strigăt mut de deznădejde,
Zdrobiți de neștiutul dor,
Purtându-și lacrima prin bezne,
Prin lumea ce le-a sufocat,
Apăsător și greu, iubirea...
Și ochii ce le-a-nfășurat,
Să-și uite pentru veci menirea.

Atâția am văzut pe drum... –
Ca niște umbre fără mamă,
Cu-al lor trecut apus de scrum
Și veșnicia lor de teamă,
Zbătându-se a-și aminti,
În agonie grea, Secretul,
Trăind mereu pentru-a muri –
Pierind încetul cu încetul.


De-ați ști povara de blestem
Că-i Unul ce-a venit s-o poarte
Prin Sacrificiul Lui suprem
Și v-a iubit până la moarte...
Și v-a iubit pân' a-nviat,
Purtând aceeași rană vie,
Și v-a iubit pân' S-a 'nălțat,
Din veci și pentru veșnicie.

Nu stați așa și complăcuți
În existența de minciună,
Ci suspinați să fiți născuți
Din Dumnezeu ce n-o s-apună...
Să fiți și voi adevărați,
Însuflețiți de-a Lui speranță,
Lumina Lui să luminați,
Viața Lui vă fie viață.

Copii preafericiți să fiți
Și bucuria vă inunde,
Că cine sunteți de-acum știți,
Că nu vă duceți spre niciunde...
Iar Taina este chiar Hristos
Și-a Lui Cunoaștere vi-i Țelul –
Acesta-i Drumul zgrunțuros,
Dar vă alină Adevărul... !
Acesta-i Drumul glorios,
Și vă lumină Adevărul... !

Amin.