Cum chiuie tot cerul în sfântă sărbătoare
Și-și plânge bucuria, zâmbind un curcubeu,
Când se întoarce unul din veșnica pierzare,
Un ostenit când cade pe-un piept de Dumnezeu...

Cutremurate-n haruri cum se deschid zăvoare,
De parcă o poruncă de jos au auzit –
Un păcătos al lumii își cere-acum iertare...
Un păcătos nevrednic se vede osândit...

Cu câtă hotărâre i se deschide-o poartă,
De parcă din vecie pe el l-a așteptat
Să ’nalțe către ele un strigăt sau o șoaptă,
Primind cu drag pe-acela prin har nevinovat...


Primiți răscumpărații, voi, ceruri necuprinse!
Primiți-i pe aceia ce nu-s de osândit!
Precum Hristos ce-odată cu brațele întinse
Pe lemn o omenire întreag-ar fi primit!

Primiți-i ca un mire cu dor pe-a sa mireasă!
Primiți-i ca fetița păpușile ei noi!
Primiți-i ca un tată pe fiul său acasă!
Primiți ca o națiune pe bravii ei eroi!

Primiți-i ca deșertul șuvoiul cel de apă!
Primiți-i precum noaptea lumina cea din zori!
Primiți-i precum cerbul izvorul ce-l adapă!
Primiți în brațe, ceruri, a Lui Hristos comori... !

Amin.