Mai poate lumea respira, de-atâta ură și minciună?
Sau astăzi, totul e permis? Și tot ce-i rău e fapta bună!
Mă -ntreb... și... sigur vă - ntrebați, unde e pacea și iubirea?
Unde e omul blând și bun ce căuta desăvârșirea?

Unde e lanul auriu, fără neghină și tăciune?
Unde sunt frații iubitori? Unde e dragostea din lume?
Suntem nimic și ne grăbim spre nicăieri și spre niciunde,
Tăcuți ne pierdem prin zapezi ce pe vecii ne vor ascunde.

Suntem fărâmă de nisip, dar Cineva ne-a dat lumină,
Ne-a dat un suflet veșnicit, ne-a dat o aură divină.
În pumnul cald ne-a frământat, ne-a așezat într-o grădină,
Să fim asemenea cu El, curați și fără nicio vină.

Dar, prin păcat, am fost pierduți și despărțiți de Veșnicie,
De tot ce ne-a fost dăruit cu bunătate, gingășie.
Apoi, prin Cel ce s-a născut în ieslea rece și umilă,
Prin Crucea grea de pe Calvar, prin moartea-I cea fără de milă,

Am dobândit un drept de fii pe care Tatăl îi iubește,
Deși au fost pierduți pe veci, 'i- așteaptă-n prag și ii primește:
-Veniți, gustați din Harul Sfânt, din Cina oaspeților care,
Au fost răscumpărati pe veci și au primit a Lui iertare.

Un timp de dragoste și har, încă avem... Poftiți la masă,
Alăturea de Mielul Sfant, în Slava sfantă, glorioasă!