Ne vrea în brațele Sale!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Am ales calea cea dreaptă  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 26/07/2024
Ne vrea în brațele Sale!


Suntem liberi să optăm
Să alegem, ce dorim
Și cui să ne închinăm
Și pe cine să slujim

Căci Isus nu ne constrânge
Suntem slobozi să gândim
Doar cu al Său Duh, ne atinge
Fiindcă vrea să nu murim.

Ne vrea în brațele Sale,
Ne vrea izbăviți, iertați
Și ne vrea pe a Sa cale
Ca să fim cu toți salvați

De avem păcate multe
Și avem, cu toți o știm
E dispus totul să uite
Să avem viață, să trăim!

Sângele Lui sfânt, curat
L-a jertfit să fim salvați
Pe cruce a îndurat
Din foc ca să fim scăpați.

El încearcă, ne tot cheamă,
Dorește, să-L auzim
Înspre ceruri fără teamă
Cu iubire, să pornim,

Să lăsăm totul deoparte
La ce-i rău, să renunțăm,
Și la tot ce ne desparte
De El și de Tatăl Său.

Nădejdea vie s-avem
Doar cu El, vom birui
Să-L credem și să-L urmăm
Să pășim, spre veșnicii.

Suntem liberi căci Isus
Cu forța, nu ne răpește
Chiar dacă cerul de sus
Ni l-a dat, El se oprește,

Silit, nimeni nu ajunge
În măreața veșnicie,
Unde ochii n-or mai plânge
În a Sa Împărăție.

Amin

Câmpia Turzii, 26 iunie 2024
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 120
Opțiuni