O pasăre ce se înalță,
Mi-e inima din zori de zi,
Care rasare-n bunătate,
Ființa mea a-nveseli.

Trec vremi ce sunt obositoare,
În urma ele poposesc,
Nu vreau să pier ca frunza moartă,
Un drum mi-e viața ce-o trăiesc.

Un strop de rouă mi-e dorința,
Ce se înalță ne-ncetat,
Pe razele fierbinți de soare,
Venite chiar din ceru-nalt.

Nu pot sa stau în nepăsare,
O jertfă El când a adus,
Spre Patria cea mult dorită,
Eu mă grăbesc privind în sus.

Ca porumbelul mi-e-nălțarea,
Spre zorile ce-or răsări,
Mi-e dor... mi-e dor de-al meu Prieten,
Care îndată va veni.

Nu pot să tac sub cer o clipă,
Îi cânt iubirea ce-o trăiesc,
Să-mi recunoască vreau ființa,
Atunci când o să-l întâlnesc.

Ca soarele mi-e veselia,
Ce-aduce zi în miez târziu,
Alerg grăbit ca apa vieții,
Care se scurge prin pustiu.

S-ajun în marea împlinire,
Ce-i dincolo de viitor,
Spre ea mi-e visul... printre stele,
Eu mă înalț... când mulți cobor.
Amin