Un dor de ceruri azi mă leagă
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 26/07/2024
Un dor de ceruri azi mă leagă,
Fiorul dragostei de sus,
Mi-e dor de Patria cerească,
Mi-e dor de Tine-al meu Isus.

Mi-e inima înviorată,
Căci eu odihnă voi găsi,
La pieptul Tău atunci când cerul,
Îl vei deschide într-o zi.

Mă leagă visul ce în taină,
Eu îl trăiesc cu Dumnezeu,
Mă leagă rază de lumină,
Pe care urc spre ceruri eu.

Grăbesc o lungă așteptare,
Să te-ntâlnesc mult aș dori,
Îmi pregătesc a mea trăire,
În voia Ta să pot eu fi.

Ma leagă doar nădejdea vie,
Speranța stă' naintea mea,
Nu dau' napoi... mi-e țintă cerul,
Mă-mbrac cu mângâierea Ta.

Iubirea calea-mi netezește,
Ne mai desparte doar un pas,
Pe el pășesc urmând în toate,
Doar voia sfântă și-al Tău glas.

Mă leagă azi dorința vie,
Ce nu se stinge niciodat,
Aprinsă este ea de jertfa,
Adusă de un Împărat.

De El am dor și alergarea,
Nu-i obosită pe pământ,
Pământul este-o trecătoare,
Căci sunt legat de locul sfânt.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 70
Opțiuni