De-atâtea ori pe drumul vieții,
Eu Doamne te-am dezamăgit,
Dar mâna Ta cu îndurare,
M-a ridicat... m-a întărit.

Nu m-ai lăsat sa pier în vale,
Tu te-ai oprit în dreptul meu,
S-aud iubirea cum mă strigă,
Iubirea... era glasul Tău.

De-atâtea ori mai pus pe stâncă,
Când pasul meu doar rătăcea,
Să nu mă pierd în groaza nopții,
Să am doar zarea-n fața mea.

Să nu mă clatin în furtună,
Pe adevăr Tu m-ai zidit,
La fața mea și-a mele fapte,
Tu niciodată n-ai privit.

De-atâtea ori mai dus departe,
De gurile ce te-au rănit,
Cu har ceresc și-a Ta iubire,
Nemeritat Tu m-ai păzit.

Mi-ai dat din Tine bucurie,
Când întristat ades eram,
Să pot sa trec de suferință,
Doar fericit... când suspinam.

De-atâtea ori pe drumul vieții,
Tu numai bine mi-ai făcut,
Căci m-ai iubit fără măsură,
Tu m-ai iubit ca la-nceput.

Iubirea Ta mă înconjoară,
La orice clipă... orice ceas, Să pot să fiu pe-a Ta cărare,
Im vremea-n care-a mai rămas.
Amin