Ioan, răpit în Duhul, ne descrie
Un tron înconjurat de curcubeu
De-o neasemuită măreţie
Şi, stând pe acest scaun de domnie,
În sfânta-I strălucire, Dumnezeu.

În mâna care-a plămădit zidirea
Ţinea o carte plină de mister;
Şapte peceţi împiedicau privirea
Să îi pătrundă taina, întocmirea,
O taină grea şi pentru cei din cer.

"Cine e vrednic să deschidă cartea?"
Tună un glas ca vuietul de vânt,
Şi o tăcere grea,mai grea ca moartea,
S-a întreit să-şi instaleze partea
În cer, şi pe pământ, şi sub pământ.

S-a încordat a semn de întrebare
Şi-a neputinţă Universu-întreg,
Nevrednicia rea, chinuitoare,
Făcea deschisul cărţii cu zăvoare
Să pară gest nebun, de sacrileg.

Dar când în disperare nimeni nu da
Vreun semn că el ar fi deschizător,
Păşi, călcând şi zbuciumul , şi truda,
Cristosul înviat, Leul din Iuda
În vrednicia-I de biruitor.

Măreţul Leu, lui David Rădăcină,
Avea puterea Tatălui în El,
Şi totuşi nu cu forţa-I leonină
A biruit, călcând moartea haină,
Ci prin smerenie, jertfit ca Miel.

A izbucnit în ceruri o cântare
Pe cea mai nouă dintre melodii,
Dând astfel Celui vrednic închinare,
Mărire, cinste, sfântă adorare,
Toţi îngerii cu miile de mii

Căci a întemeiat o-mpărăţie
Mielul jertfit, biruitor ca Leu,
De-aceea la cereasca melodie,
În glas purtând recunoştinţă vie,
Să ne alăturăm...şi tu, şi eu.

Amin
Vulcan, mai 2008