Privește-mi lacrima-mi ce curge,
Să vezi cât sunt de fericit,
Căci plâng sub har de bucurie,
În plânsul ei nu-s obosit.

Privește-n inima ce bate,
Doar pentru cer... un loc divin,
Alină-mă cu-a Ta prezență,
Să-mi stingi vreau dorul ce-l suspin.

Privește și-n a mea privire,
Spre izbăvire ce-i mereu,
Și nu lăsa să se așeze,
Pe pleoapa ei ce este greu.

Să vadă dincolo de stele,
Ce Doamne Tu ai pregătit,
Să vadă doar lumina vie,
Ce nu își are asfințit.

Privește Doamne și în mine,
Căci nu sunt trist... sunt bucuros,
Găsit-am dulcea mângâiere,
De când o știu... sunt glorios.

Mă-nalță cum și roua zilei,
Pe raze o înalți mereu,
Căci mângâierea întâlnită,
Ea este Doamne harul Tău.

Privește-mă cu-a Ta iubire,
Și netezește calea mea,
Căci nu opresc chiar de-i o vale,
Mereu înaintez pe ea.

La umbra aripilor Doamne,
Ce le-ai întins aș vrea să fiu,
Când arsita-i aprinsă iară,
Când mânios este-un pustiu.

Și nu lăsa să poposească,
A mele gânduri pe dureri,
Ridică-le și dă-le-avântul,
Spre Țara dincolo de zări.

E ținta ochilor ce-n strajă,
Așteaptă revenirea Ta,
Grăbeste-te cât mai în grabă,
O Doamne Tu... nu mă uita.
Amin