Ce frumoasă ești iubito, o... cât de frumoasă ești,
Cu-ai tai ochi de porumbiță, spre-al tău Mire tu privești.

Părul tău e ca o turmă, poposită pe un deal,
Buzele-ți sunt o comoară, cu sărutul de cristal.

Gâtul tău este ca turnul, ce-i un scut în timpul greu,
Pui de cerbi îți sunt și sânii, printre crini ce pasc mereu.

Ești frumoasa tu iubito, mândră! ! ... fără de cusur,
Mersul tău pe-albastre ape, e plăcut... e alb... e pur.

Vino la Liban mireaso, Mirele să-ți cucerești,
Cu lipici ți-e dezmierdarea, doar placută-ntruna ești.

Mierea stă pe-a tale buze, laptele-i sub limba ta,
Ești ca o grădină-nchisă, o pecete e pe ea.

Ești curată ca privirea, ce străbate mări și nori,
Săltăreață ești iubit-o, cum e roua-n albe zori.

Ca un crin înfloare-n noapte, este pasul ce îl faci,
Când pășești se-aude tare, clipa-n care strigi și taci.

A Ta dragoste iubit-o, fă-o cunoscut-acum,
Ea să fie-acea lumină, ce-i la capătul de drum.

Să sfârșești îmbrățișată, tu odihna să găsești,
Cea din Țara minunată, cea din slăvile cerești.

Fii izvor de strălucire, ca să strălucești mereu,
Căci aleas-ai fost iubit-o, nu de om... de Dumnezeu.

Al tău farmec este rodul, care El la suferit,
Răsplătește-i cu iubire, vine... e la răsărit.
Amin