Deosebire

( După Ps. 1.)

Ferice de omul acela care nu se duce la sfatul celor răi,
Şi el nu se opreşte, pe calea celor păcătoşi, în paşii săi,
Şi care nu stă pe scaunul celor batjocoritori, contra Lui,
Ci îşi găseşte plăcerea în Legea cea sfântă a Domnului,
Nu în alergarea deşartă, după poftele lumii, pe alte căi.

El cugetă zi şi noapte la Legea Lui, şi sufletul îşi adapă!
El este ca un pom roditor plantat lângă un izvor de apă,
Şi care-şi dă rodul la vremea lui, rod bun pentru hrănire,
Frunzele lui nu se vestejesc, pentrucă umblă-n sfinţire
Şi sufletul lui caută neîncetat după scumpa Neprihănire!

Tot ce-ncepe duce la bun sfârşit prin ajutorul Domnului!
Nu tot aşa este cu cei răi ce se răzvrătesc împotiva Lui,
Ei sunt ca pleava, când după ce se treieră grâul secerat
Se alege, şi o spulberă vântul, ca să rămână grâul curat
Pentru al pune în hambarul ceresc, bob cu bob numărat.

De-aceea, cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii,
Nici păcătoşii în adunarea celor drepţi, spre-a fi cu toţii!
Căci Domnul, ştie calea celor neprihăniţi, şi îi ocroteşte,
Dar calea păcătoşilor, îi duce la pierzare. Ea îi nimiceşte
Şi viaţa, care-ar fi putut fi salvată, tragic se sfârşeşte!

Flavius Laurian Duverna
15 mai 2008