De pot eu să Te laud încă,
De încă nu Ți-s lepădat,
Nu-i nicio rană prea adâncă
Și niciun spin prea-nsângerat...

De-s încă-n pragul Casei Tale
Și de aici nu m-ai împins,
A mele lacrimi nu-s pre-amare
Și-n nicio luptă nu-s prea-nvins...

De încă Tu, Isuse dulce,
Din pieptul meu nu mi Te-ai dus,
Prea grea nu-mi pare nicio cruce,
De niciun cui nu-s prea străpuns...

Ce ar putea să mi Te smulgă
Din toate-n lume câte-ar fi... ?
Și ce furtună-n a ei fugă
Iubirea Ta mi-o va răpi... ?

Te laud... Căci asta îmi rămâne –
De altfel, pietrele-ar striga!
Te laud... Căci vrednic ești, Stăpâne –
Mărirea Ta n-o pot tăcea!

Amin.