Moștenirea mea-i în ceruri... și acolo-i partea mea...
Și din valea pribegiei de nimic nu m-oi lega.
Căci în lumea cea nedreaptă eu aici n-am nici un drept –
Dreptul meu e-Mpărăția... s-o trăiesc și s-o aștept.

Bucuria mea-i în ceruri... eu aici n-am bucurii –
Nu în lumea trecătoare, ci în sfinte veșnicii...
Împliniri adevarate nu se află pe pământ,
Ci în lacrima iubirii, bucuria-n Duhul Sfânt.

Mângâierea mea-i în ceruri... eu aici n-am mângâieri...
Ci în mâna mântuirii, glasul tainicei chemări...
De această lume aspră nu mai pot fi mângâiat,
Când din mângâierea Jertfei pe deplin eu am gustat.

Odihnirea mea-i în ceruri... odihnit aicea nu-s...
Căci mi-s toate împotrivă când trec muntele în sus...
Lumea asta zbuciumată nu-i odihna mea nicicum,
Ci m-oi odihni de toate doar la capătul de drum.

Totul meu este în ceruri... eu aici nu am nimic...
Și în ochi cerești sunt mare, chiar de-acuma sunt cel mic...
Lumea ast-a nimicirii este ca și cum n-ar fi –
Numai cel născut din ceruri peste ea va dăinui.

Dorul meu nu-și află pace până nu se va vedea
Coborând pe plai de slavă sfântă Mântuirea mea...
Chipul dulce al Iubirii care Se făcuse Om...
Nu iar Rob, ci-n ziu-aceea Împărat, Stăpân și Domn.

Să se-arate-n ziu-aceea moștenirea, bucuria,
Mângâierea, odihnirea ce le dă numai iubirea...
Și să uit pe totdeauna tot ce-a fost odată greu...
Și atunci să-și afle pacea dorul meu în Dumnezeu...

Amin.