O, Isuse Dulce, Dulcele meu Domn...
ziua treaz și noaptea suspinând în somn,
sufletul meu cheamă Chipul Tău Cel Blând,
ziua treaz Isuse, noaptea suspinând.

Fermecat de dorul Dulcelui Tău Chip,
pe-a chemării drumuri sufletu-mi risip
și-n potop de lacrimi inima mi-o ard,
să-Ți aduc mireasma mirului de nard.

Pe-al Tău drum în calea pasului curat,
crinii cei mai albi și scumpi i-am presărat
și de-atâția ani de seri și dimineți...
Te aștept... aștept - și nu Te mai arăți!

O, Doritul meu, o Nume Minunat,
nu-i de-ajuns suspinul cât am suspinat?
Nu ajunge oare plânsul cât am plâns
de nu-mi stâmperi încă dorul cel nestins... ?

Nu-s destul de-aprinse-a dragostei dorinți,
ori nu sunt destule lacrime fierbinți?
Ori nu-i îndestul de arsă inima...
de mai poți să-ntârzii și mai poți tăcea?

Nu-s destul de albi ai sufletului crini,
ori acei ce-așteaptă-atâta-s de puțini
că a lor chemări și lacrimi nu ajung,
de Ți-e drumul parcă zi de zi mai lung?

O, Isuse Dulce, Nume Minunat...
rugăciunea mea Te cheamă ne-ncetat,
ziua treaz iar noaptea, suspinînd în somn,
o Isuse Dulce, Dulcele meu Domn!