Străin, străin și călător
Ți-e sufletul pe lume...
Muncit, muncit de-atâta dor,
Ca un ocean în spume...

Gemând, gemând nemângâiat
De lumea asta oarbă...
Tânjind, tânjind mai însetat
De realitatea-ți dragă...

O, suflet, suflet care zbori
Spre zările albastre,
Iubind ai cerului fiori,
Onest îți recunoaște...

Că imnul tău nu-i pământesc
Și lumii nu-i știi cântul... –
Te-ai duce-n plaiul tău ceresc,
Pe veci să uiți pământul...

Dar parc-"aici" e tot ce ai
Și-"Acasă"-i prea departe... –
Tu-l porți în gând, pământu-n grai...
Și chinul te împarte...

Tu vii, tu vii de Undeva –
Te făurise Gândul –
Și nu mai poți nicicând uita,
Pământul tot umblându-l...

Tu – vis din Dragoste născut,
Ce-ți plângi acum ruina,
Vei știi mereu ce ai știut
Când te-a țesut... Lumina... !

Amin.