Eclesiastul 9:8
Autor: Daniel Hozan  |  Album: Randuri Sfinte  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de danielhozan in 05/08/2024
Eclesiatul 9:8
”Hainele să-ţi fie albe în orice vreme şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap”.

Ce sfaturi și îndemnuri minunate
Sunt consemnate în Cuvântul Sfânt
Cum nu pot fi asemenea aflate
Să poată da lumină pe pământ

S-arate cum să mergi pe calea dreaptă
Să te-nștiințeze când ai rătăcit
Să-ți dea povața cea mai înțeleaptă
Menită să te facă fericit

Să te convingă de vremelnicie
Că viața-i doar un abur, un clișeu
Că universu-ntreg e-o broderie
Al cărei Creator e Dumnezeu

Că n-ai evoluat. . ci ai un Tată
Ce vrea cu El de-a pururi să petreci
Într-o Împărăție minunată
Cînd din această lume ai să pleci

De-aceea prin Cuvânt ni se transmite
Mesajul sfânt alcătuit în cer
Având prerogative stabilite
Ce descifrează tainicul mister

Celor pe care Domnu-i luminează
Și L-au primit. . făcând un legământ
Celor ce au credință și veghează
Și-s dependenți de Sfântul Său Cuvânt

Soluția-i mereu comunicată
Acelora pe care îi vizează
Ce-au cuget bun și inima curată
Care-și cunosc menirea și lucrează

Căci ei sunt înfrățiți de-același sânge
Cu-același preț fiind răscumpărați
Purtați mereu de-același dor ce-i strânge
De Cel mai mare Frate dintre frați

El a promis. . și nu poate să mintă
Un loc în Paradisul cel de veci
Celor care urmează-aceiași țintă
Urcând anevoioasele poteci

Prin lumea care caută să păteze
Prin pofte și ispite și păcat
Ei au întruna grija să-și păstreze
Veșmântul cât se poate de curat

Urmând mereu cuvintele supreme
Cu litere de foc pe veci săpate
”Să-ți fie haina albă-n orice vreme!”
Iar asta nu-i ușor. . în realitate

Ispitele sunt multe, diferite
Pe la nivelul minții gravitează
Și se strecoară fin. . pe nesimțite
Exact atunci când mintea nu veghează

Și-n minte se produce o ruptură
Pornind de la priviri nevinovate
Deja s-a și făcut o cotitură
Iar drumul ți se-ndreaptă spre păcate

Păcatele au fel și fel de forme
Putem păcătui c-o vorbă spusă
Vorbirea face pagube enorme
Atunci când limba nu este supusă

De suntem biruiți de răutate
Acționăm ca și ieșiți din minți
Comitem rele intenționate
Pătându-ne veșmintele de sfinți

Cum vom păstra veșmintele curate
În lupta cu ispita celui rău?
Când lovituri subtile pe la spate
Vin fără milă să ne-arunce-n hău?

Cel rău mereu pândește la răscruce
Și-a lui oferte lasă pete grele. .
Însă Preasfântul Sânge scurs pe cruce
Orice păcate poate ca să spele

Da, Sângele-i soluția divină
E cel mai veritabil detergent
Ștergând orice păcat și orice vină
El curăță deplin și permanent

Isus a șters păcatele pe cruce
Și-a biruit mormântul triumfal
Jertfirea Lui iertare ne aduce
Căci El plătit-a prețul integral

Câți n-au venit din lumea de păcate
La crucea lui Isus nedumeriți?
El i-a spălat și i-a iertat de toate
Și-acum ei merg pe cale fericiți. .

Veșmântul alb constituie o taină. .
Prin fapte sfinte țesem pe pământ
Ca să primim strălucitoarea haină
Ce-o vom purta în Paradisul Sfânt

”Să-ți fie haina albă-n orice vreme!”
O. câtă grijă trebuie-acordată
Ca-n clipa când Isus o să te cheme
Să nu mai ai pe haină nici o pată

Pe lângă-această haină de valoare
Mai trebuie și ungerea cerească
Cuvântul face-această precizare
”Nici untdelemnul sfânt să nu-ți lipsească!”

Ca semn că Dumnezeu te-a pus de-o parte
Că între El și tine este-o punte
Adeverind alegerea aparte
Să porți acel sigil mereu pe frunte

Deci, nu-s deajuns veșmintele curate
Căci nu ai fost ales la întâmplare
Atâtea sarcini trebuie purtate. .
Merindea Lui s-ajungă-n lumea mare

Cuvântul Vieții cât și Apa Vie
Pentru ca cei setoși și-nfometați
Să vină în Cereasca-mpărăție
Atâta vreme cât mai sunt chemați

Să fii în lume sare și lumină
Să torni la orișicine din ulcior
Mireasma cunoștinței Lui deplină
Trezind în ei al veșniciei dor

Prin fapte sau prin vorba ta cea bună
Cum Dumnezeu îți dă călăuzire
Fără să ști, El însuși îi adună
Pe-aceia rânduiți la mântuire

Ce taine, ce îndemnuri minunate
Ce bun imbold pe calea de credință
Călăuzire. . , hainele curate. . ,
Așa de necesare-n pocăință

Ne-ajută Doamne să-Ți urmăm îndemnul!
Să ne luptăm ca să primim cununa
Pe cap să nu lipsească untdelemnul
Iar haina să ne fie albă-ntruna

Să nu descurajăm nicicând pe cale
Curând vor trece toate ca un vis
Prin ape mari, pe munte sau prin vale
Isus va fi cu noi cum ne-a promis

Nu mai e mult și ziua-aceia vine
Când Doamne, răsplăti-vei cu dreptate
Vom fi atunci nedespărțiți de Tine
În Paradis, în veșnica Cetate

Și-n noua Zi ce ține-o veșnicie
Când va începe marea Sărbătoare
Vom sta cu Domnul plini de bucurie
În haina cea de in. . strălucitoare

Dar pân-atunci iubitul nostru Tată
Ne-ajută zilnc să-Ți urmăm îndemnul
Ne-ajută să păstrăm haina curată
Și ne împrospătează untdelemnul!


08/04/2024 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona (Clarksville AR)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 386
  • Export PDF: 5
Opțiuni