PĂSTORUL

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Lăsându-şi nouăzeci şi nouă,
Căci una-i mai lipsea din sută,
El a plecat pe cer cu rouă
Să afle oaia cea pierdută.

Să caute oaia rătăcită
Pe dealuri, pe câmpii, prin spini,
Căci poate zace adormită
Sau e prin turme la străini.

S-o caute până o găseşte
Şi s-o aducă la izvor;
Căci oaia aceasta îi lipseşte
Din turma Bunului Păstor.

S-o caute colo după dealuri,
S-o caute-n munţii depărtaţi,
S-o caute poate e pe maluri
Departe de surori şi fraţi.

S-o caute-n mlaştini sau în rână,
În vizuinile cu lei,
Lipsită de ajutor, de lână,
Departe de păstorul ei.

S-o caute-n valea cea adâncă,
S-o caute-n beznele pustii,
S-o caute-n crăpături de stâncă,
S-o caute oriunde-ar fi!

"Voi, păzitorii de la turme
Ce daţi pustiului ocol!
Nu aţi văzut a oii urme,
Pe cel pierdut, cu suflet gol?

Nu cumva plânsul, behăitul,
Strigă într-una "Ajutor!"?
Nu l-aţi văzut pe rătăcitul
Din turma Bunului Păstor?

Nu aţi văzut venind tâlharii
Ca să-l dezbrace de veşmânt?
Plăcerile şi lăutarii
Să-i ieie tot ce-i bun şi sfânt...

Nu a-ţi văzut-o-nmiresmată?
Sau hărţuită de mişei?
De lâna albă dezbrăcată,
Departe de păstorul ei...."

"Ce Te-a legat atât de-o oaie?
Când nouăzeci şi nouă ai...
Păstorule ce-o cauţi prin ploaie
Şi-ai vrea chiar viaţa să ţi-o dai!

Ce Te-a legat atât de urma
Ce duce-n codrii cei pustii?
Când uite-aici în staul turma
Te-aşteaptă să te-ntorci, să vii...

Ce Te-a legat atât de tare
De oaia care s-a pierdut?
Când uite ce mulţime mare
Se duc pe dealuri la păscut!

Ce Te-a legat atât de una?
Când nouăzeci şi nouă ai...
Tu laşi şi stelele şi luna,
Şi îngerii cei sfinţi din rai.

Tu laşi întreaga veşnicie
Şi universul înstelat,
Şi vii aicea în pustie
Să cauţi pierduţii în păcat!"

"Voi nu-Mi cunoaşteţi încă dorul,
Căci Eu de-aceea am venit
S-o caut, căci vreau să-I fiu Păstorul,
La oaia ce s-a rătăcit...

Voi nu-Mi cunoaşteţi încă mila
Şi dorul dragostei de sus,
Căci vreau s-o caut, s-o scot cu sila,
Din lumea unde ea s-a dus...

Eu vreau s-o spăl de murdăria,
Să-i vindec ranele ce-o dor,
Căci vreau să-i dăruiesc câmpia
Şi apa vie din izvor.

Eu vreau să-i pun ulei pe rană
De cumva s-a îmbolnăvit,
Să-i dau dumnezeiască mană
La oaia ce s-a rătăcit...

Eu vreau s-o scot, s-o iau în spate
Să nu mai steie în noroi,
Să-i şterg mulţimea de păcate,
Să fie ca a Mele oi!

Să n-o mai necăjească furii,
Să nu mai stea pe câmp străin,
Eu vreau din mijlocul pădurii
S-o duc la Tatăl Meu divin.

Căci sunt Păstorul care strânge
Pierduţii care se găsesc,
Căci vreau să-i spăl de răni cu sânge,
Să-i vindec, să-i tămăduiesc."

"O, Tu Păstor ce-n căutare
Prin codri, după aceste oi,
Iubirea Ta nespus de mare
Ţi-ai arătat-o pentru noi.

Isuse, bunul nostru Frate!
Păstorule din veşnicii!
Tu ai venit să-i duci în spate
Pe-atâţi rătăcitori copii...

Tu ai venit să-nlături ceaţa,
Să mori în locul tuturor!
Ca oile să aibă viaţa
În Tine, Bunule Păstor!

Tu ai lăsat în ceruri sfinţii,
Acele zeci şi mii de mii,
Aprins de flacăra dorinţei
Să cauţi pierduţii prin pustii...

Să cauţi şi oile şi mieii,
Să fie-o turmă şi-un Păstor!
Tu-i chemi din dud pe toţi Zacheii
Căci vrei să fii al tuturor.

Îi cauţi prin mlaştina din vale,
Căci vrei pe toţi să-i mântuieşti
Să-i duci în cerurile Tale,
Cu marea turmă să-i uneşti.

Hristos te caută, te cheamă,
Căci vrea să fii şi tu al Lui!
O, prieten drag, nu-ţi fie teamă
La alţii despre El să spui!

Căci toată lumea-i în orbire!
Căci toţi în necredinţă mor!
De-aceea Domnul cu iubire
Ar vrea să-ţi deie ajutor!

Tu care-n braţele plăcerii
Ai fost de spini încolăcit!
Lipsit de harul mângâierii
Păstorul astăzi te-a găsit!

El vrea să te ridice-n spate
Din mlaştina în care-ai stat!
Să-ţi şteargă norul de păcate!
Să fii şi tu răscumpărat!

El a lăsat oştiri de stele
Şi galaxiile în zbor,
Ca să-l ridice printre ele
Pământul cel rătăcitor.

El a lăsat şi sfinţi şi Tată,
Şi-un tron de slavă şi de vis,
Ca să-l ridice încă odată
Întâiul nostru Paradis...

Să fie locul fericirii,
Să fie numărul deplin,
În care Regele măririi,
Va sta cu-ai Săi salvaţi de chin.

Să fie steaua dimineţii,
Luceafărul din veşnicii,
Ierusalimul frumuseţii,
Zidit prin har din pietre vii.

Să fie Cortul întâlnirii
Şi casa celor adoraţi,
Din strălucirea strălucirii
Cu-acele zeci şi mii de fraţi.

Să fie Patria Cerească
Ce-o aşteptăm cu-atâta dor,
Să fie Casa Părintească,
Să fie o turmă şi-un Păstor.

Să fie staulul cel mare
Cu miliardele de oi,
Fă Doamne-n noaptea de salvare
Să fim acolo sus şi noi!

AMIN