Sorbim extaz din cerul siniliu
Și-a viață câmpul-curcubeu miroase,
Dar fâlfâie tristețea a pustiu
Când albe margarete mor în coase.

Pe suflet simți că-ți scriu cu măcăit
Boboci rotunzi ce par muiați în soare,
Dar vine-același negru fâlfâit
Când trag cortina-ntunecate gheare.

Luptăm avizi cu-al zilelor șuvoi
Să-i smulgem clipe dulci de bucurie,
Dar e un râu de lacrimi lângă noi
Pe care trec necontenit sicrie.

Sperând, ne punem pe secunde flori
Să-i fie vieții haină și cunună,
Dar viața ne răspunde uneori
Cu aspre mângâieri de. . mătrăgună.

O viață fără astea pare vis,
Dar visul ne dă semne de-mplinire,
Căci El, Mântuitorul, ne-a promis
Un loc în nesfârșita strălucire.

Și cei ce lăcrimând vor semăna
În brazda care deseori ne doare,
Cu Domnul slavei se vor bucura
Când zorii veșniciei dau în floare.

Siegen, 4 august, 2024