Când două mâini în ceruri și-acum se împreună
Și-o frunte către Tatăl când iarăși se apleacă,
Când niște buze sfinte n-au încetat să spună
În ruga mijlocirii de tine, ființă dragă...

De ce nu-ți curmi suspinul în noaptea ispitirii,
Când Domnul pentru tine în cerul sfânt Se roagă
Și pe-a Lui față curge iar lacrima iubirii,
Când poartă frământarea și lupta ta întreagă... ?

De ce nu-ți ’nalți privirea la Preotul cel Mare,
Acela care-n milă îți vede slăbiciunea,
Acela ce ispita a biruit-o-n Vale
Și vrednic e să poarte pentru vecii cununa... ?

Erou a fost și Rege... și spinii I-au fost slavă,
Cu mantie de cruce și cu veșmânt de sânge...
Iar azi, când jos te afli, în clipa cea mai slabă,
Erou să fii, la rându-ți El pentru tine plânge... !

Ridică-te!’Ndrăznește la tronul îndurării
Și vei găsi tu harul ce-n luptă să-ți ajungă... !
Privește chipul Vieții, da, chipul Învierii,
Și sulița de moarte nu poate să străpungă... !

Amin.