În frângere e rodul ce naște din sămânță –
Din moartea ei învie ce este minunat.
De ce cu deznădejde tu sorbi din suferință?
Hristos când ți-e Speranță, de ce ești disperat?

El hainele-ți dezbracă, ce este vechi în tine,
Și-așa ca pe o coajă le leapădă în jos –
Când cade crisalida de zbucium și suspine,
Mai sus, mai sus se 'nalță un fluture frumos...

Și curcubeul candid e a luminii rană –
A suferinței prismă o sfâșie amar,
Așa de grăitoare de-acea adâncă Taină –
De Fericita Jertfă, de Dulcele Altar...

Hristos era Sămânța ce ne născu prin moarte
Și Fluturele falnic ce Se 'nălță la cer –
Hristos, Lumina Lumii ce Lumii Se împarte
Și Fericita Jertfă... N-ai vrea să fii ca El?

Amin.