O iubire fără capăt mi-e păstrată din vecie
Și nu-i nimeni s-o cuprindă... Și nu-i nimeni s-o cunoască...
E o flacără ce arde, tot născându-se mai vie
Și-ngânând spre neuitare tainică povestea noastră...

Când nici chip în a mea mamă mâna Lui nu îmi țesuse,
Când nici inima din mine încă nu știa să bată,
El, ca Miel de junghiere, mă iubea în răni nespuse,
Ca pe veci din El, deplină, viața Lui să-mi fie dată...

O iubire fără capăt – și călău și înviere...
Ochii Lui plini de durere mă priveau în ochi prin vreme...
O iubire fără capăt – slăbiciune și putere...
Inima din El, jetfită, îmi strigase: NU TE TEME!


Dragostea învinge moartea și în ea nu este frică!
Dragostea necântărită trece foc și trece apă!
O iubire fără capăt din țărână ne ridică!
O iubire ce rămâne toate-atunci când o să treacă!


O iubire fără capăt Însuți ești, slăvite Soare...
Scump Isus, Te rog, împarte fiecăruia o rază,
Ca-n tăcerea grea a nopții noi să fim a Ta cântare...
Ca-n deșertul sterp al lumii noi să fim cereasca-Ți oază...

Ca în noi să Îți pleci capul ca pe cea mai dulce pernă...
Iară noi odihna păcii s-o găsim deplin în Tine...
Căci iubirea fără capăt e odihna cea eternă,
Iar iubirea fără capăt ești doar Tu... – Vino și-n mine!

O iubire fără capăt mi-e păstrată din vecie
Și nu-i nimeni s-o cuprindă... și nu-i nimeni s-o cunoască...
Scump Isus, Tu m-o învață... fiindcă nimeni n-o mai știe...
Și fii-mi zbor ne-nfrânt de ură înspre bolta mai albastră... !

Amin.