Să cauți doar ce-i curat
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări de Sus  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de olipsuk in 17/05/2008
Să cauți doar ce-i curat în viață
precum albina-n calea sa
când zboară peste orice floare
privind mereu ne-ncrezătoare
și nu stă decât unde-i pare
curat nectarul care-l ia.

Cum cerbul cât i-ar fi de sete
mai suflă peste apa sa
ca să-i împrăștie toți norii
izvorului curat ca zorii
să-i simtă doar curați fiorii
seninului de unde bea.

Cum porumbelul alb ce cată
doar verde ramura s-o ia...
- Din orice flori, din orice vale
doar câte sunt curate ia-le
oricât de dragi privirii tale
de nu-s curate, nu lua.


Multumire
Multumim pentru poezie. E foarte frumoasa
Adăugat în 31/01/2010
Statistici
  • Vizualizări: 4741
  • Export PDF: 170
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni