O, de-aș cunoaște voia Ta curată
Și taina ei adâncă de-aș pătrunde,
Din ea nu m-aș mai rupe niciodată,
Ca-n ea odihnă n-aș găsi niciunde...

Răpit de negrăita frumusețe,
De dorul tot din ea ce se prelinge,
Eu aș lăsa-o totul să mă-nvețe
Și aș lăsa-o-n totul a mă-învinge...

Și, dezarmat, 'naintea-i m-aș proșterne,
Ca salcia pletoasă peste apă,
În fața Perfecțiunii mai eterne,
A-Nțelepciunii ce nimic nu scapă...

M-aș face mic... Și-atuncea aș fi mare.
Apoi nimic... Și-atuncea aș fi totul.
Și, astfel, m-aș vedea în orișicare
Și i-aș iubi pe oameni cu potopul...

O, de-aș cunoaște voia Ta deplină,
Mi-ar apărea dezvăluit Misterul...
Căci aș vedea în scumpa Ta Lumină
Că Dragostea e Însuși Adevărul... !

Amin.