Să plângem pentru cei de lângă noi,
Așa cum niciodată n-am mai plâns!
Să plângem pentru cei ce înapoi
Privesc, înspre trecutul de noroi...
Să plângem toți așa ca pentru noi,
De parcă noi n-acel trecut ne-am prins!

Să plângem ca Hristos pentru cetate,
Privind un viitor îndurerat,
Privind spre veșnicii îndurerate,
De n-om lupta și noi cu-aceste brațe!
De n-om vedea un sfânt în orice frate,
De ce-a venit Hristos și ni S-a dat?

Să plângem ca l-a nașterii durere,
Până Hristos în toți lua-va chip!
Căci lacrima iubirii ni se cere!
Ni s-a turnat iubirea prin Putere
Și vom purta și sarcinile grele,
Și-acela ce se vede cel mai mic!

Să plângem pentru-acela ce ne-nvață
Și sfatul Lui Hristos ni-l dăruiește
Să fie spre a turmei Lui povață!
Să cerem o lumină pentru ceață...
Să cerem și iubire și speranță...
Să plângem pentru cel ce se trudește!

Să plângem pentru-acela obosit,
Ce s-a plecat o clipă să se culce!
Și pentru cel cu sufletul trudit...
Și pentru cel cu mersul gâfâit...
Și pentru cel cu lucrul nesporit –
Răsplata decât somnul e mai dulce!

Să plângem pentru-aceia cu copii,
Ce necurmat se roagă și îi cheamă
Și umblă printre noi cu rane vii –
Mai vii decât văpaia ce-a veni!
O, frații mei... ai noștri dac-ar fi?
Să plângem pentru tată, pentru mamă!

Să plângem pentru-acel ce n-a aflat
Că Dumnezeu din ceruri este viu!
Că pe Hristos din morți L-a înviat!
Că prin Hristos cu El ne-a împăcat!
Și că prin a Lui răni ne-a vindecat!
Să plângem pentru cei care nu știu!

Să plângem pentru tineri ne-ncetat,
Căci ne-ncetat vrăjmașul îi pândește!
Să-i țină Dumnezeu cel îndurat
În palma Lui departe de păcat!
Pe toți să-i umple El pe săturat,
Căci Dumnezeu El singur împlinește!

Să plângem pentru-acei de mai demult,
Iubirea cea dintâi să nu și-o piardă! –
Bătrânii care-o viață au trecut,
Pe Domnul lor iubindu-L tot mai mult...
Să plângem pentru-acei de mai demult,
De dorul Lui pân’ la sfârșit să ardă!

Să plângem pentru-acel fără credință!
Pentru acel cu sufletul bolnav,
Privind, dar nevăzând vreo luminiță,
Luptând, dar nesperând în biruință...
Să curme El această suferință –
El, Dumnezeu cel tare, nu cel slab!

Să plângem pentru-acel în încercare,
Ca de pe Stânca Vieții să nu cadă!
Izbit de valul rece, cât de mare,
Să stea mai drept pe Stânca lui cea tare,
Tot adunând din clipele amare
O greutate veșnică de slavă!

Să plângem cu aceia care plâng,
Căci rugăciunea dragostei se urcă!
Frângându-ne cu-acei care se frâng,
Exemplul Lui Hristos și noi urmând!
Căci lacrimile-n ceruri ni se strâng
Și flacăra uitării le usucă!

Să plângem, dar, cu toții și va crește
Din Dumnezeu iubirea jertfitoare!
Căci doar acel ce plânge și jertfește
Cu fapta și-adevărul el iubește!
Și cerul tot, zâmbindu-i, îl privește,
Că-n el Hristos e viu, frumos și mare!

Amin.