Singurătatea crucii e testul cel mai dur –
De poți iubi și-atunci precum iubeai la bine,
Când pare că nu e niciunul lângă tine,
Ci toți în goana vieții aleargă primprejur...

Dar când aștepți iubirea, mai lesne te străpungi,
Adânc ca un abis, cu-a ta dezamăgire...
Tu fă din scopul tău doar jertfă, nu cerșire,
Și clipele zdrobirii n-or fi nespus de lungi...

O, de-ai pricepe țelul acestui ceas de jar,
Când ție ți-a fost dat ca ei să nu te vadă,
Ci flacăra din cer să vină să te ardă,
Pe viața încercată, pe viața de altar...

Ai spus că vrei cu Dânsul... Și-acum, când toți s-au dus,
Te-ai frânt în cioburi mii... Te-ai frânt și ai scâncit... !
Și Tatăl Său din cer atunci L-a părăsit,
Când a văzut Blestemul din Ființa Lui Isus... !

Ai spus că vrei ca Dânsul... Și-acum, când pari învins,
Te-ai frânt în cioburi mii... Te-ai frânt și nu mai crezi... !
Un trup e mort pe lemn – dar nu e doar ce vezi –
El Și-a închis doar ochii, iubirea nu Și-a stins... !

Ai spus că vrei MINUNEA – să-L guști și să-L iubești,
Tânjind la realitatea ce mulți nici n-au visat...
Dar cum, făr' a-L cunoaște pe El cu-adevărat
Și fără ca făptura cu El să-ți contopești... ?

Dar cine vre-a-L cunoaște mai dulce și mai dulce
Să vrea și suferința amară, mai amară...
Și cine vrea să-I fie o perlă din Comoară
Cu totul să iubească, și singur sus pe cruce... !

Să moară și să-nvie cu Domnul împreună,
Lumină preacurată în noaptea de tăciune...
Și gândul tot să-i fie doar dor și rugăciune
Și fiecare vorbă să-i fie Veste Bună... !

Să moară și să-nvie cu Domnul Vieții Viu
În fiecare perlă din El care se naște...
Și-atunci să înțeleagă ce-nseamnă a cunoaște –
Ce-nseamnă a cunoaște... ? Suspin și eu să știu...

Amin.