Viață fără Tine
Autor: Suflet Călător  |  Album: Lăcrămioare (5)  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Crissi99 in 12/08/2024
Ce viață-i fără Tine?
E rană, nu e viață...
Și nu-i nicio speranță
De care să mă prind.
Ce viață-i fără Tine?
Un abur care trece...
În orice zi mai rece,
În orice zi murind.

O sfântă amintire
M-ar bântui întruna...
Și-n locul ei niciuna
Așa n-ar alina...
O sfântă amintire
Cu o prezență dragă
Ce mă-mplinea întreagă
Și-adânc mă sătura...

Mi-e groază de-a Ta lipsă
Ca de-o eternă moarte –
O, nu lăsa departe
De Tine să ajung... !
Mi-e groază de-a Ta lipsă
Ca de-un abis de scâncet
Și fără niciun cântec,
Ci straniu și prelung...

Rămâi a mea Iubire...
Rămâi a mea Viață...
Rămâi Tu Dimineață
În noaptea de acum...
Rămâi a mea Iubire,
Ca-n zilele apuse...
Rămâne-mi Tu, Isuse,
Și-s fericit oricum... !

Amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 149
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni