SCĂLDĂTOAREA

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Era un loc de taină plin,
Un loc ales de vindecare,
Pentru bolnavi de orice chin;
Era o veche scăldătoare.

Un loc în care zeci de inşi
Stăteau pe paturi în pridvoare,
Căci toţi erau de boli atinşi
La mâini, la ochi sau la picioare.

Şi toţi stăteau cu doru-aprins
Ca îngerul din nou să vină,
Din universul necuprins,
Din veşnicia de lumină.

Să intre-n apă rând pe rând
Bolnavii pentru vindecare,
Căci îngerul din când în când
Punea bazinul în mişcare.

Iar apa când se tulbura
De-a lui prezenţă colosală,
Acel dintâi care intra
Se vindeca de orice boală.

Aşa de fiecare dată
Pleca acasă câte-un ins,
Scăpând de boala lui ciudată
Ce l-a ţinut pe pat întins.

Dar şi aicea, -răutate-
Bolnavul care-i însoţit
De-ai lui, avea întâietate
Chiar dacă-n urmă a venit.

Acei mai tari dădeau năvală;
Iar cei lipsiţi de ajutoare,
Stăteau pe pat striviţi de boală
Ce-i apăsa atât de tare.

Căci fiecare-ar vrea acasă
Să plece cu al lui salvat;
De altul prea puţin îi pasă,
"Al meu să fie vindecat!"

Acestea-s simţurile firii,
Izvor din duhul celui rău;
Ah, unde-i flacăra iubirii?!
Să zică: "Tu întâi, nu eu!"

Iubirea şi la scăldătoare
Lipsea; şi flăcări şi scântei.
De aceea plin de îndurare
Hristos apare între ei.

Ah, dar Isus era străinul
Ce-i tot privea cu ochi duioşi;
Nu ştiau că El ridică chinul
Bolnavilor neputincioşi.

Hristos se-opreşte lângă patul
Acelui fără ajutor,
În care sta culcat bărbatul
Din mijlocul bolnavilor.


Un slăbănog fără putere
Pe care boala l-a strivit,
Privea la Domnul în tăcere
Neştiind că ceasul a sosit.

Să-i fie boala depărtată,
Să plece acasă vindecat,
Căci prea i-a fost viaţa toată
Un chin şi-un zbucium necurmat.

Să nu mai stea în disperare,
Să nu mai fie chinuit,
Hristos îi pune o-ntrebare:
"N-ai vrea să fii tămăduit?

N-ai vrea să ţi se facă bine?
Să pleci de-aicea din pridvor?"
"O, Doamne, uite n-are cine
Să-mi dea şi mie ajutor!

Când îngerul ceresc se-arată
Trimis de veşnicul Părinte,
Aş vrea şi eu, dar niciodată
Nu pot, căci alţii merg-nainte.

Şi uite-aşa de-atâta vreme,
De-atâţia ani în aşteptare,
Că nu e nimeni să mă cheme
Să merg şi eu în scăldătoare.

Zadamic i-aş chema pe nume
Să vină să m-ajute ei,
Eu n-am pe nimenea pe lume,
Sunt părăsit de toţi ai mei.


Sunt singur eu! pe nimeni n-am!"
Striga într-una disperatul-
Hristos, dumnezeiesc balsam,
I-a zis: "Atunci ridică-ţi patul!"

Şi-ndată omul a sărit
Din patul lui, drept în picioare,
Căci Domnul l-a tămăduit
Acolo lângă scăldătoare.

"O, slavă Doamne! Slavă ţie!"
Bolnavul strigă, e voios,
El umblă plin de bucurie
L-a vindecat Isus Hristos.

Hristos, dumnezeiescul grai,
El caută oile pierdute,
Atunci când tu pe nimeni n-ai,
Atunci El vrea să te ajute.

Atunci când toţi te-au părăsit
Şi stai pe pat în aşteptare,
El vine blând şi liniştit
Să-ţi dea şi ţie vindecare.

Atunci când altul înainte
Te dă-ntr-o parte şi se duce,
Tu stai smerit la cele sfinte,
Plecat sub jertfa de pe cruce.

Chiar dacă eşti cel mai din urmă,
Şi stai pe scaunul mai jos,
Isus îl caută prin turmă
Pe robul cel mai credincios.


Căci mulţi erau la scăldătoare,
Dar numai unul a crezut,
În Dumnezeu, în vindecare,
Isus pe-acesta l-a văzut.

Căci mulţi şi-aicea dau ocol,
Dar câţi doresc să fie sfinţi?
Să-şi umple sufletul cel gol
Cu a Lui cereşti făgăduinţi.

Iar de te rezemi pe grumazul
Şi braţul celui ce te-a dus,
Să nu aştepţi să-ţi i-a necazul
Şi boala ta, Hristos Isus.

Nu poţi cu banii, cu averea,
Nu poţi, oricât ai vrea să dai,
Nu poţi să dobândeşti puterea
Nici dreptul să ajungi în rai.

Hristos doreşte prin credinţă
Să vii la El aşa cum eşti,
Căci Duhul Sfânt prin pocăinţă
Şi vindecarea o primeşti.

Aceasta-i calea salvatoare,
Acesta-i drumul Lui Isus,
Aşa primi-vei vindecare,
Aşa sfârşi-vei calea sus.

Aşa să faci: ridică-ţi patul
Chiar dacă fariseii zic
Să stai pe loc, că strici Sabatul,
Nu-ţi fie frică de nimic.


Isus te-a ridicat, vorbeşte!
Şi spune tuturor să ştie,
Căci El şi azi tămăduieşte
Şi dă cerească apă vie.

Fii plin de bucurie frate,
Căci uite, Domnul în pridvor,
Ţi-a şters mulţimea de păcate
Să poţi zbura şi tu spre nor.

Când fraţii noştri din morminte
Se vor trezi la glasul sfânt,
Atunci în haine albe, sfinte,
Pleca-vei sus de pe pământ.

Atunci lăsa-vei scăldătoarea
Şi patul care te-a ţinut,
Când plină fi-va toată zarea
Cu sfinţii care au crezut.

Când îngerii cu mii de cete
Din case, din mormânt, din mări,
Spre slava slăvilor secrete
Zbura-vor peste nori şi zări.

Ah, ce măreaţă fi-va clipa
Când vom pleca cu toţi în zbor!
Când Porumbelul cu aripa
Ne va-nălţa în sus, pe nor...

Ce sfântă fi-va întâlnirea
Acolo în mărire, sus!
În ziua când va fi răpirea,
Când va veni Hristos Isus.


Când coruri multe şi fanfare,
Când milioane, mii de mii,
Veni-vor ca să-I dea onoare
La Cel ce-I sfânt din veşnicii.

Când va suna în cer chemarea:
"Veniţi la nunta Mielului!"
Când va începe sărbătoarea
Cu toţi aleşii Domnului.

Găsi-vom oare noi cuvinte?
Să spunem celor păcătoşi,
Ce strălucire, ce veşminte
Purta-vor fraţii credincioşi!

Găsi-vom oare comparaţii
În flori, în stele, sau în lut?
Să oglindească-acele spaţii
Pe care slava le-a umplut!

Pe care Domnul din iubire
Ne-a pregătit cerescul plai,
Desăvârşita strălucire
Şi gloria de sus din rai.

Dar pân-atunci veniţi la luptă!
Să facem tot ce El ne-a spus!
Căci fericirea neîntreruptă
Fiţi siguri, ne-o va da Isus!

AMIN