VINDECAREA

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Şi pe când stătea la "Poarta
Cea Frumoasă" din pridvor,
Un olog plângându-şi soarta,
Aştepta vre-un ajutor.

"Poate că aicea fraţii
Pentru Domnul vor fi gata,
Şi-şi vor aminti că mila
Biruieşte judecata."

Căci e scris: cine ajută
Pe-un sărman, pe-un obidit,
El pe Domnul împrumută,
Domnu-i va da însutit.

Şi privind pe fiecare
Cum veneau să se închine,
Cu arginţi în buzunare
Şi cu hainele lor fine,

Fariseii, cărturarii
Şi preoţii cei de seamă,
Dar şi vameşii, pescarii
Care-aveau de Domnul teamă.

La altar veneau cu darul
Şi cu jertfe pregătite,
Făcând ca să ardă jarul
Flăcărilor mistuite.

Cei bogaţi dădeau prisosul
Aurului adunat,
Înălţînd spre cer mirosul
Neplăcut şi întinat.

Fiindcă nu jertfeau din milă
Ci din duhul de zgârcire,
Din mândrie şi de silă
Ei făceau milostivire.

Vameşii cu umilinţă
Se rugau şi ei cu foc,
Iar pentru a lor căinţă,
Domnul îi ierta pe loc.

Spre olog, nici o privire,
Nici un ochi îndurător,
Toţi aleargă cu grăbire
Pentru scopurile lor.

Să-şi achite o datorie
Şi-apoi să se-ntoarcă iară,
'N casa lor, gospodărie...
Cei sărmani să stea afară!

Dar între mulţimea mare,
Printre miile de fraţi,
Dumnezeu să ştiţi că are
Credincioşi adevăraţi.

El prin ei se dovedeşte
Ca să deie ajutor,
Şi prin ei se proslăveşte,
Că e bun şi-ndurător.

Eşti tu oare din aceia?
Din iubire, nu de silă,
Ai tu oare-n piept scânteia?
Care strigă-n tine: "MILĂ!"

Milă de acel ce piere
Chiar dacă-ţi este duşman,
Milă de acel ce-ţi cere
Şi îl ştii că e sărman.

Milă dă la fiecare
Domnul, dar să învăţăm,
Ca din mila Lui cea mare,
Noi şi altora să dăm.

Înspre "Poarta cea Frumoasă"
Doi bărbaţi mergeau voioşi,
Având inimă miloasă,
Ei erau doi credincioşi.

N-aveau aur în rucsace
Nici arginţi în buzunar,
Dar aveau în inimi pace.
Şi al Duhului Sfânt dar.

N-aveau haină preoţească,
Nici vre-o jertfă de adus,
Dar ce-avea să-i însoţească,
Era Numele I S U S.

Căci în Numele cel mare
Al Acelui înviat,
Cel olog drept în picioare
A sărit, fiind vindecat.

"În zadar aştepţi argintii,
Sau vre-un galben aurit,
Căci n-avem!" -îi zise sfinţii
Cerşetorului smerit.

"Dar avem o bogăţie
Şi un aur sfânt de sus.
Ce avem îţi dăm şi ţie:
Deci, ridică-te şi umblă
În Numele Lui ISUS!"

Şi făcând un salt, deodată,
Mai presus de raţiune,
Dumnezeu la toţi le-arată,
Prin credinţă, o minune.

Căci ologul în pridvoare
A lăsat pe vatră somnul,
Şi striga cu voce tare
Binecuvântând pe Domnul.

Şi le-a spus la fiecare
Cum apostolii i-au spus,
Căci această vindecare
E-n Numele ISUS.

Fariseii cu zălogul,
Şi mulţimea curioasă,
Întrebară: "Nu-i ologul
De la "Poarta cea Frumoasă?"

"Este el, dar vindecarea
Să ştiţi, ei i-o acordară!
Ei făcură tulburarea,
Ei să ştiţi, îl vindecară."

Ei sunt vinovaţi de faptul
Că ologul cerşetor,
Încheie cu Domnul actul
Ca să-i fie slujitor.

"Ei sunt vinovaţi!" - Soborul
Pronunţă iarăşi sentinţa,
Însă ceilalţi, poporul,
Nu şi-au lepădat credinţa.

Căci ologu-i mărturie
Faptului îndeplinit,
Şi-acum toţi ar vrea să ştie
Cine l-a tămăduit?

"Fraţilor de ce privirea
V-o-ndreptaţi ca un şuvoi?
Ca şi când tămăduirea
S-ar fi săvârşit prin noi?"

Petru lămuri problema
Cu privire la pământ,
Dovedindu-le prin schema
Vechiului Aşezământ.

Căci Isus este Hristosul,
Şi că El tămăduieşte,
Dacă omul, păcătosul,
Se predă, se pocăieşte.

Despre El e scris în Carte,
Dar preoţii L-au trădat,
Ei L-au condamnat la moarte,
Însă Tatăl L-a înviat.

Căci El a venit în lume
Să ne fie Salvatorul,
Mântuind în al Său Nume,
Tot norodul, tot poporul.

El ne cheamă prin credinţă
Ca să facem sfântul salt,
Să trăim prin pocăinţă
Pentru veacul celălalt.

Căci în El ne sunt păstrate
Vremuri de înviorare,
Taine binecuvântate,
Harul de răscumpărare.

El e restatornicirea
Lucrurilor dărâmate,
El va înoi zidirea
Curăţind-o de păcate.

Şi va fi un tron şi-un Tată
Cum a fost la început,
Căci mulţimea răsculată
Va pieri cu Belzebut.

Despre aceste vremi vorbiră
Toţi profeţii din trecut,
Ei prin Duh descoperiră
Tainele ce le-au văzut.

Avraam, făgăduinţa
O primi cu bucurie,
Şi-i ardea în piept dorinţa
După sfânta seminţie.

În El, neamurile toate,
-Era marele secret-
Vor fi binecuvântate
În Isus din Nazaret.

Şi pe când mergea poporul
După stâlpul cel de foc,
Moise vestea viitorul
Şi pe Marele Prooroc.

Samuel şi toată floarea
Norului de văzători,
Au cântat la fel cântarea
Cu aceiaşi calzi fiori.

Ei Îl aşteptau să vină,
Dar voi, nu L-aţi cunoscut.
El din slavă şi lumină,
Într-o iesle s-a născut.

Şi pe când ţinea prologul,
Petru le-arătă să ştie,
Că Isus sculă ologul
Pentru ei, ca mărturie.

Şi-au primit atunci salvare
Prin Isus din veşnicii,
O mulţime foarte mare,
La aproape de cinci mii.

Atunci Ana şi Caiafa
Şi tot neamul preoţesc,
Iarăşi împietriră ceafa,
Iarăşi se împotrivesc.

Şi punându-i la-nchisoare
Pe apostoli, ei le-au spus
Cu a lor ameninţare
"Terminaţi-o cu Isus!"

Căci văzând cum creşte rodul
Sângelui neprihănit,
I-a înspăimântat norodul
Care-n Domnul s-a unit.

Atunci ei, necărturării,
L-au chemat la judecată,
Petru şi loan, pescarii,
Saducheilor le-arată;

"Iată omul care-n ceaţă
Patruzeci de ani a stat,
Dumnezeu i-a dat viaţă
Prin Isus l-a vindecat.

Şi-acum, pentru ce mânia
V-a umplut pân' la cerbice?
El să ştiţi este Mesia
Cum Scriptura veche zice.

Piatra care-aţi lepădat-o,
Nu e altul, este El,
Cerşetorii au aflat-o,
Au găsit-o la Betel.

Dumnezeu ne porunceşte
Să vestim tot ce-am văzut,
Iar Soborul ne opreşte,
Spuneţi dar, ce-i de făcut?

S-ascultăm mai mult de omul
Care-i păcătos şi rău?
Sau să ascultăm de Domnul
Care este Dumnezeu?

Atunci i-a lăsat să plece
Pe apostoli de pe vatră,
Saduchei cu suflet rece
Şi cu inima de piatră.

Şi intrând în adunare,
Ioan şi Petru la ai lor,
Le-au vorbit despre-întâmplarea
Petrecută în pridvor.

Cum s-au răsculat preoţii
Vrând ca să ne dea exemplu,
Cum s-au adunat cu toţii,
Mii de oameni de la templu.

Ca să facă cercetarea
Cerşetorului distrus,
Ce-şi primise vindecarea
În Numele lui Isus.

Atunci toată adunarea
S-a umplut de Duhul Sfânt,
Când au auzit lucrarea
Petrecută prin Cuvânt.

Şi-au strigat cu toţi "Mărire
Dumnezeului slăvit!"
Atunci întreaga clădire
S-a mişcat, s-a zguduit.

Şi-au cerut să-i însoţească
Dumnezeu în rugăciuni,
Cu puterea Lui cerească,
Cu semne şi cu minuni.

Şi-au trăit momente pline
Sub acelaşi cald fior,
Bucuriile divine
Erau pe deasupra lor.

Ei n-aveau de nimeni frică,
Căci Isus era cu ei,
Nu te teme turmă mică
De furia celor răi!

Dumnezeul mângâierii
Zi de zi i-a însoţit,
Iar mesajul învierii
Peste tot s-a răspândit.

Căci venind cu mâini de rugă
Aşezate pe-ntristaţi,
Au pus duhurile pe fugă
Fiind autorizaţi.

Şi veneau din depărtare,
Mulţi bolnavi şi chinuiţi,
Să-şi primească vindecare
Între fraţii pocăiţi.

Căci pescarul de altă dată
A primit un mare dar,
Să-i ridice de pe vatră
Pe bolnavi, prin sfântul har.

Prin atingerea de mână,
Sau când umbra lui trecea,
Pe bolnavii din ţărână
Dumnezeu îi vindeca.

Asta-i Evanghelia pură,
Nu doar teorii, păreri,
Cine crede în Scriptură,
Crede şi în vindecări!

Cine crede în mesajul
Care-a fost la început,
Va avea şi el curajul
Ca apostolii-n trecut.

Nu doar despoind subiectul
Cu al firii noastre jar,
Să lăsăm ca intelectul
Să ne fie plin de har.

Căci orchestre şi fanfare
Au şi cei din Babilon,
Darul cel de vindecare
Vrem să fie din Sion!

Oratori de-naltă clasă
Are lumea câţi voieşti,
Dar la "Poarta cea Frumoasă"
Pe aceştia nu-i găseşti.

Mulţi creştini ce dau îndemne
Şi-au făcut a lor porunci,
Şi ne spun c-acele semne.
S-au făcut numai atunci.

Apoi mai există o clasă
Tot ca cea de mai-nainte,
Despre "Poarta cea Frumoasă"
Ei vorbesc doar în cuvinte.

Căci de nu ar fi "soborul"
Ar lăsa şi ei lucrarea,
Ar lăsa şi ei fiorul
Să ridice adunarea.

Şi de nu ar fi "Caiafa"
Cu nuiaua să-i lovească,
Ar lăsa şi ei mulţimea
Sincer să se pocăiască.

Dar aşa vedeţi, amvonul,
Şi mândria, şi salarul,
Pustiesc mereu Sionul
Şi îndepărtează harul.

Doamne, fă să se ridice
Iarăşi ucenicii Tăi,
Dă-le Tu a Tale bice
Să-i alunge pe cei răi!

Curăţeşte-ţi Tu grădina
De mândrie, de păcat,
Căci în holda Ta, neghina
Foarte mult s-a înălţat.

Fă să fie-n adunare
Duhul Sfânt, Mângâietorul,

Să cunoască fiecare
Căci Tu cercetezi poporul.

Fă să se ridice iară
Slăbănogii din pridvor,
Ca şi cei de odinioară
Înaintea tuturor!

Fă-ne Tu desţelenirea
Lutului ce-i plin de spini,
Ca să nu mai crească firea
Printre fraţii cei creştini!

Întăreşte mărturia
Iar cu semne şi minuni,
Înverzeşte Tu pustia
Peste tot, cu oameni buni!

Ca să spunem fără frică
Despre Noul Testament,
Căci Hristos şi azi ridică,
Ca şi ieri, şi în prezent.

Fraţii mei, Isus trăieşte!
Spuneţi tuturor să ştie,
Că El ne tămăduieşte,
Şi din moarte ne învie!

Glasul care azi răsună
Pân' la margini de zenit,
E aceeaşi veste bună,
Căci Hristos a biruit!

El nu e doar amintirea
Lucrurilor din trecut,
El e Domnul, mântuirea,
Pentru cei care-au crezut.

Tu bolnav, ce-aştepţi alinul
Sufletului păcătos,
Vino la Hristos, Divinul,
Să te facă sănătos.

Să te-ntorci de-aici acasă
Plin de pace, fericit,
Căci la "Poarta cea Frumoasă",
Cu Isus te-ai întâlnit.

AMIN