Candela, plină să-ți fie!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Când îngerii ne vor lua  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 14/08/2024
Candela, plină să-ți fie!


Candela, plină să-ți fie
Omule, fii veghetor,
Căci pe nori are să vie
Isus, Domnul domnilor

Cu ai Săi îngeri va veni
Să împlinească, ce-a promis
Pe cei drepți îi va răpi
Îi va duce în Paradis

Căci din cele patru zări
Peste cei salvați se lasă
Îi va duce-n depărtări
La cer, în noua lor casă.

Cei care au suferit
Și-au răbdat pentru Isus
Vor trăi la nesfârșit
Așa cum Domnul a spus

Toți cei care au crezut
În Cuvântul minunat,
Cei care L-au cunoscut
Și indiferenți, n-au stat

L-au vestit la toți, să știe
Cine a fost și ce-a făcut
Despre marea Împărăție
Ei au spus și n-au tăcut

Despre a Sa bunătate
Peste tot, au trâmbițat
Să cunoască de se poate
Și cei care n-au aflat.

Despre jertfa Sa cea mare
Au vorbit și au strigat
Și de a sa îndurare
De darul Său minunat

Viață, El va dărui
Celor care-L vor urma
Cu toții la ceruri vor fi
Vor cânta spre slava Sa,

Vor trăi în fericire
Cu Acel ce i-a salvat
În pace și în iubire
Sus, în cerul minunat.

Amin

Câmpia Turzii, 14 august 2024

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 162
Opțiuni