CREDINŢA LUI AVRAAM

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Dumnezeul minunat
Pe Avraam şi-a lui soţie,
El i-a binecuvântat
Cu nespusă bogăţie.

Domnul l-a chemat să vină
Din Haldeea, din Haran.
La o naţie străină
Ca străin în Canaan.

Şi i-a arătat hotarul
Ţării binecuvântate,
Unde vor zidi altarul
Fiii erei depărtate.

Şi pornind in cercetare
Din Herşeba la Betel,
În aceea ţară mare
Dumnezeu a fost cu el.

Şi mergând mereu-nainte
Spre acelaşi răsărit,
Domnul cu a Lui cuvinte
L-a strigat şi i-a vorbit.

"Nu te teme de popoare
Avraame, căci Eu sunt
Răsplătirea ta cea mare!"
I-a zis Dumnezeul sfânt.

"Uite ţara aceasta lată
Cu întinsele-i câmpii,
Ţi-o voi da-o ţie toată!
Ţie şi la ai tăi copii.

Îţi voi da un nume mare,
Te voi binecuvânta!
Neamuri multe şi popoare
Vor fi seminţia ta.

Avraame! -zise Domnul-
Lasă-ţi gândurile grele,
Lasă-ţi pentru o clipă somnul
Şi te uită sus la stele!

Şi te uită la ţărâna
Care s-a topit din munte!
Numără de poţi cu mâna
Toate boabele mărunte!"

Şi privind Avraam spre zarea
Depărtării, pe-nserate,
L-a cuprins profund mirarea
Văzând oşti nenumărate.

Uriaşele castele
Şi palate transversale,
Omul se uita la stele
Ca la crinii cu petale.

Orionul, Ursa Mare,
Zodiacul, Carul Mic,
Sori gigantici, plutitoare,
Atârnate pe nimic.

Şi atâtea constelaţii
În imense galaxii,
În nemărginite spaţii,
Stele mii şi zeci de mii.

Domnu-a zis: "Dacă se poate,
Dacă e vre-un om în stare
Să le numere pe toate,
Atunci fără ezitare.

Vor fi număraţi şi fii
Lui Avraam cel credincios;
Toţi urmaşii seminţiei
Sfinţii lui Isus Hristos."

"Doamne, cum să poţi să numeri
Pulberea strălucitoare?"
Avraam dădu din umeri:
Nu se poate, nu-i în stare!

Numai Unul singur ştie
Numărul şi dimensiunea
Dumnezeu din veşnicie
Căci El e Înţelepciunea!

El le-a calculat distanţa
Spaţială dintre ele,
Şi le-a întărit substanţa,
Şi-a creat mulţimi de stele.

Avraam, cu toată fiinţa
A crezut Cuvântul Sfânt.
A crezut făgăduinţa
Veşnicului Legământ.

Şi pornind pe-aceleaşi urme
Ca şi Abel în trecut,
Se făcu păstor de turme
Omul care a crezut.

Şi i se-nmulţiră mieii
Şi crescură neîncetat,
Şi cămile, şi viţeii,
Avraam deveni bogat.

Avea slugi şi slujitoare
Angajaţi cu drepturi sfinte,
Bogăţie foarte mare
În talanţi şi în veşminte.

Dar nimica nu-l încântă,
Nici talanţii nici cioporul,
Cauza care-l frământă
Este-acum: -moştenitorul-

Peste-ntreaga lui oştire
După legea din trecut,
Avea drept de moştenire
Robul cel întâi născut.

Toate turmele grămadă
Care umblă, care pasc,
Toate îi căzură pradă
La străinul din Damasc.

Sara vru să le-mpletească
Însă fiul lui Agar,
N-avea drept să moştenească
Ţara cea primită-n dar.

Şi pe când se frământară
Fără nici o floare-n ram,
Domnul se arată iară
Ş-ii vorbeşte lui Avraam:

"Nu te teme! iată planul
Se-mplineşte, nu-i târziu!
Când voi trece pe la anul,
Sara va avea un fiu!

Din el se vor naşte fii
Şi sămânţa cea aleasă,
Pe întinderea câmpiei
Foarte mare, foarte deasă!"

Şi minunea se-mplinise:
Naşterea lui Isaac-
Deşi Sara-mbătrânise,
Dumnezeu rămâne-n veac.

Flori şi zâmbete şi soare,
Şi toţi robii au venit;
Toţi priveau cu mic cu mare
Fiul cel făgăduit.

Şi pe când a dat să crească
Tot mai mare, tot mai mare,
Inima cea părintească
Îl cuprinse tot mai tare.

Şi l-a învăţat să ştie
Ce e bine, ce e rău,
Încă din copilărie
I-a spus despre Dumnezeu.

I-a spus despre Legământul
Care Domnul i l-a dat,
Când făcuse jurământul,
Când l-a binecuvântat.

Şi i-a arătat oştirea
Stelelor nenumărate,
Şi pământul, moştenirea
Ţârii binecuvâtate.

Şi mulţimi de robi şi roabe,
Păzitorii de la vite,
Şi veşminte şi podoabe
Felurite, felurite.

"Domnul mi le-a dat pe toate!
Tot ce vezi şi tot ce am,
Pentru tine sunt păstrate!"
I-a zis lui Isaac, Avraam.

Dar trecură anii-n valma,
Şi Isaac crescu mai mare;
Iar Avraam cu starea-i calmă,
Este pus la încercare.

Căci de sus, Cerescul Tată,
Îl strigă cu duioşie:
"Ia-l pe fiul tău îndată
Şi adumi-l jertfă Mie!

Ia şi lemnele şi focul,
Şi Isaac să fie darul!
Şi-ţi voi arăta Eu locul
Unde vei zidi altarul!

Unde-ţi vei topi iubirea
Pe jăraticul aprins,
Ca să ştie omenirea
Căci pe tine te-ai învins.

Ca să ştie, mic şi mare,
Credincioşii altor ere,
Căci Avraam prin ascultare,
A trecut peste durere.

Căci mai sus decât odorul
Care-ţi încălzeşte sânul,
Este Domnul Ziditorul,
Dumnezeul Sfânt, Stăpânul.

El şi din cenuşă poate
Să dea viaţă, să învie,
El e mai presus de toate!
Dumnezeu din veşnicie!"

Şi încălecând, porniră
Către locul tăinuit;
Slugile îl însoţiră
Pe Avraam şi-al lui iubit.

Şi trecând prin văi şi creste
Pân' la muntele cel mare,
Domnu-a zis: "Acesta este
Locul pentru închinare!"

Şi lăsând în vale slugii,
Au plecat cei doi încet,
Să-nplinească taina rugii
Sus pe munte, în secret.

Avraam simţea cum bate
Înima cu-a ei simţire,
Căci Isaac ducea în spate
Lemnele pentru jertfire.

Şi îl strigă băieţelul:
"Tată, am uitat de-acasă
Să luăm cu noi şi mielul
Pentru jertfa cea aleasă!"

Şi simţind în piept sub haină
Vorba aceasta ca o schijă:
"Fiul meu, de-această taină
Domnul va purta de grijă!"

Şi privindu-l cu durere
Avraam pe-al lui iubit,
I-a zis: "Dumnezeu te cere
Fiule să fii jertfit!"

"Bine tată, dar credinţa
Că eu sunt moştenitorul!
Unde e făgăduinţa
Ce ţi-a dat-o Ziditorul?!

Unde-i numărul cel mare
Visul fericirii mele?
Neamuri multe şi popoare
Ca şi numărul de stele!?"

"Uite, Domnul stă la uşă
Sus la veşnicele porţi!
După ce vei fi cenuşă,
El te va-nvia din morţi!

Şi vom merge împreună
Jos la robii ce ne-aşteaptă,
Căci dumnezeiasca mână
E puternică şi dreaptă!"

Peste lemnele uscate
A fost jertfa aşezată,
Pe la mâini şi pe la spate
Cu o funie legată.

Şi luând în mână fierul
Să-l străpungă fără grai,
Dar un glas străbate cerul
Şi strigă: "Avraame, stai!

Domnul ţi-a văzut credinţa!
Nu te-atinge de băiat!
Lasă-l: nu-i curma viaţa!
Că e binecuvântat!

Iată oastea îngerească
Şi-a-ndreptat spre văi privirea,
Toţi doresc ca să privească
Marea taină, mântuirea.

Începând cu prima viţă,
Cu Avraam cel credincios,
Şi suind din spiţă-n spiţă
Până la Isus Hristos.

Până va suna trompeta
Deşteptarea din morminte,
Când cei sfinţi lăsând planeta
Vor zbura spre locuri sfinte.

Iată mii de ani vor trece
Pe al vremilor suiş,
Uite Avraame un berbece
Lângă tine, în tufiş.

Ia-l pe-acesta deocamdată,
Căci asemeni lui se frânge
Mielul Jertfei fără pată,
Domnul, care moartea-nvinge!"

Şi se înălţă mirosul
De pe munte tot mai sus,
Căci Avraam e credinciosul
Care-l vede pe Isus.

Cum evanghelistul scrie
Căci Avraam s-a bucurat
Văzând că Isus învie
După ce L-au îngropat.

Şi s-au dus 'napoi la turme
Şi la cortul din stejari,
Şi-a lăsat aceste urme:
În credinţă să fim tari!

Să nu poată nici iubirea
Şi nici ura celui rău,
Să producă despărţirea
Între noi şi Dumnezeu.

Prin credinţă şi prin fapte
Avraam a reuşit,
Să învingă neagra noapte
Şi să fie mântuit.

El privea spre-o altă ţară,
Prin credinţă alţii zori,
Vârful celălalt de scară
Ce-i acoperit cu nori.

Şi zburând în marea navă
Prin credinţa fericirii,
Iată-l dincolo, în slavă,
Lângă sânul mântuirii.

Că nu-s mai frumoase arii
Pentru Domnul, închinarea,
Decât fără comentarii
Să-i aducem ascultarea.

Să-i aducem pe altarul
Veşnic de statornicie,
Ca o mulţumire, -darul-
Trupul nostru, -jertfă vie-

Iar în ziua cea slăvită
Vom privi cu toţi limanul,
Ţara noastră mult dorită,
Cerul slavei, -Canaanul-

Atunci Dumnezeul mare
Le va spune tuturor:
"Iată locul de-nchinare
Pentru-ntregul Meu popor!"

Cu Avraam, Isaac şi Iacov
Vom sta toţi la sfânta masă,
Iar Isus va zice: Tată,
Uite-aici a Mea Mireasă!"

AMIN