Nu te-mbărbăta la rele!
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la băutură la păcat  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Tecarte in 15/08/2024
Nu te-mbărbăta la rele!
Dacă nu ești prins acum,
Nu-i departe clipa-n care,
De nu ții dreapta cărare,
Ai să cazi în laț pe drum
Și planurile-ți rămân scrum.

Nu de multe ori va merge
Cana cea de lut la apă,
Pân-o dată cade-n piatră
Și în casă nu mai intră.
Căci de cade, nu mai scapă,
Și nu mai poate duce apă.

Cu măsura care dai
Bucuros cu-a tale mâini
Tot cu aceea o să iei,
Important e tu să vrei.
Cu binețea care-o-nchini
Îți întorc și cei străini.

Nu te bucura să iei
Nimic ce nu-i pe drept,
De la nimeni nici un pai
Că pierzi dreptul de la rai,
Că banul nedrept venit
Pierde și pe cel muncit.

După ce-i strici cuiva carul,
Drum bun degeaba-i spui.
De ce-i mai dai învățătură
Când tu ești poticnitură,
După ce-i strici viața lui
Trăind în felul veacului?

În zadar spui cuiva bine,
Dacă l-ai nenorocit.
Asta și mai mult arată
Că nu poți avea răsplată
Pentru răul ce-ai săvârșit
C-ai lucrat nechibzuit.

Doar arătând prin viața ta
Că trăiești după Cuvânt,
Poți și prin vorbe preda
O-nvățătură după voia Sa,
Prin care dai cuiva avânt
Spre a trăi curat și sfânt.
Amin.
(Duminică, 10 mai 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 195
Opțiuni