NU VREAU SA UIT!


Mă doare când mi-amintesc de vremea...
De zile, când de păcat eram înlănțuită.
Când lumea îmi ținuse-n somn vrerea.
Şi nu vedeam, cum pot fi izbăvită.

Şi cugetul şi mintea erau încețoșate,
Eram făptură cu pasuri disperate.
Până-ntr-o zi, când zori îmbrățișate
Cu dragostea, mi-au dat libertate.

Nu vreau să uit acea zi minunată...
Când s-au clătinat stâlpii nelegiuirii,
Şi-n cer, era sărbătoare, c-o păcătoasă,
Prin credinţă, făcea legământ iubirii.

Şi-un nou veșmânt, țesut din îndurare,
Primit-am, spre înălțimi ca să m-avânt.
Fereastra s-a deschis peste hotare,
S-ajung la starea umilinței, unui Sfânt.

Cuvântul cald şi dulce pentru suflet,
Mi-a arătat, că drumu-i ascultare,
Să stau în veghere la al meu umblet,
Pe drumul pe care, a scris Isus iertare.

Nu vreau să uit, că Isus a suferit crucea,
Ca eu, să am parte de-a mântuirii bucurie.
A suferit pentru mine: disprețul şi rușinea,
Cu o iubire divină, ce stă veşnic mărturie.
Amin!