Se odihnea pe coama muntelui lumina
Și raze lungi curgeau ușor spre brazii nalți...
Priveam apusul liniștită, iar retina
Sorbea nuanțe variind, fără nesaț...

Așa măreț pictat-ai, Doamne, atmosfera!
Atât amestec de culori ai plăsmuit!
Ai investit atâtea frumuseți pe Terra
Și-ai pus simțiri în noi, în lutul plămădit!

Spre orizont lăsându-mi inima să zboare,
Un sentiment de adorare mă-ncercă
Înspre Isus, din țara Soarelui-răsare,
Supremul pictor minunat, ce viață dă!

Și mă închin... și-I mulțumesc cu-nsuflețire,
Îl proslăvesc pe-adevăratul Creator
Ce prin frumosul ce îmbracă-ntreaga fire,
Nemijlocit, ne cheamă blând mai sus de nor!