Da, Domnul îmi este Păstorul meu mare!
Eu lipsă nu duc de nimic, niciodat’.
Povață îmi dă pe-a Sa dreaptă cărare
Din pricina Numelui Său minunat.
Mai paște-mă, Doamne, în verde pășune;
La ape de-odihnă mai du-mă și azi
Ca sufletu-mi viață din nou să adune,
Căci știu că voi trece din nou prin necaz.
Și chiar dacă-ar fi ca să umblu prin valea
Cu umbrele morții, prin chin și prin greu,
Să nu mă mai tem de vreun rău, căci cărarea
Doar Tu mi-o arăți... Ești cu mine mereu!
Toiagul Tău bun și-o nuia ce mângâie
Mi-arată iar calea când eu rătăcesc,
Și ruga-mi atunci, o curată tămâie,
La cer o înalț... nu mai vreau să greșesc...
Acol’, a Ta masă o-ntinzi înainte
Și capul mi-l ungi cu-al Tău sfânt undelemn,
Paharul e plin, mulțumirea-i fierbinte,
De dă peste el... iar acesta-i un semn.
Și da, fericirea, -ndurarea rămâne
În toată-a mea viață ce-o am de trăit.
În casa Ta sfântă eu stau, Bun Stăpâne,
Pân’ zilele mele ajung la sfârșit!
10.03.2024