Dă-mi cuvintele credinței! – strigă inima mereu,
Ca să pot să merg nainte chiar de drumul este greu.
Dă-mi privirile nădejdii, Dumnezeul meu cel sfânt,
Chiar de nori umbresc cărarea pe acest amar pământ.
Dă-mi din faptele iubirii, Tu acel ce Te-ai jertfit,
Ce cu dragoste adâncă și pe mine m-ai primit.
Dă-mi puterea-naintării, piedici multe când apar,
Să nu-mi fie pașii trudnici și-osteneala în zadar.
Dă-mi speranța biruinței, chiar în lupte de-s rănit;
Mă ridic din nou cu Tine peste munții de granit.
Dă-mi seninul bucuriei dup-al lacrimei șuvoi,
Fața mea să strălucească, chiar de-n juru-mi e noroi.
Dă-mi din pacea neclintită, Tu, al păcii Domn ceresc,
De nimic să nu mă tulbur, deși leii mult răcnesc.
Dă-mi din liniștea adâncă din izvorul Tău curat,
Simfonia slavei Tale s-o aud neîncetat.
Dă-mi din Duhul Tău putere, mărturie să pot fi
Despre harul mântuirii, pe pământul celor vii.
Dă-mi în suflet siguranța că sunt fiica Ta prin har,
Demnitatea să-mi rămână chiar și-n ceasul cel amar.
Dă-mi, Te rog, încredințarea că ești Tatăl meu slăvit
Care pururi mă veghează și prin toate m-a păzit.
Dă-mi putere să Te laud, căci Tu vrednic, Doamne, ești,
Și aici prin valea morții, dar și-n slăvile cerești.
Doamne, multe-Ți cer eu Ție: ale Tale toate sunt...
Dă-mi și harul mulțumirii, să Te laud și mai mult!
12.04.2024