Stă inima și mă întreabă:
Dac-aș afla că vii chiar azi,
Isus iubit, ce-aș face-n grabă,
Aici, în prag de ultim ceas... ?

Îngăduit de-ar fi să aflu
Deseară că Te-ntorci înapoi,
Că s-a sfârșit meschinul teatru
Și ne-arătăm cum suntem noi... ?

Ce gând îndată m-ar străpunge,
Știind de revenirea Ta... ?
Ce frică sau ce dor m-ar unge
'Nainte de a Te vedea... ?

Târziu... și prea târziu de toate
Pe lumea asta îmi va fi...
D-aș ști că încă se mai poate
Cu Tine-a sta și-a Te iubi...

Stă inima și mă întreabă
De-n urmă m-aș ruga mai mult...
Sau, fermecat de Ființa-Ți dragă,
De-aș sta, tăcând, să Te ascult... ?

Şi oare-n taină ce mi-ai spune... ?
Şi oare eu Te-aş auzi... ?
Şi aş pricepe ce Minune
E Glasul care îmi vorbi... ?

Aş şti că-i Glasul tău, Isuse,
Din mii de glasuri de străin,
Ca mângâierile nespuse
Să mi le dărui pe deplin... ?


Stă inima și mă întreabă:
De ce nu-ngenunchez acum... ?
Că-n viață-s floarea cea firavă,
Curând ce s-a usca oricum...

Oricum aici mai am o clipă...
Oricum e totul pe sfârșit...
Și vremea trece în risipă...
Și trupul meu... a obosit...

Aș vrea din Tine-acea odihnă...
Și, de-aș afla că vii chiar azi,
Aș sta să Te ascult în tihnă,
Pe Pieptul Tău, cu-al meu obraz...

Amin.