De nu Isus, cine mă știe
Cum nici eu însămi nu mă pot,
Și, totuși, îmi păstrează mie
O dragoste la fel de vie -
Deși mă știe întru tot... ?

De nu Isus, cine îmi vede
În suflet adevăru-ntreg,
Și, totuși, necurmat mai crede
În vrednicia-mi... și-o-nțelege
Cât însămi eu n-o înțeleg... ?

De nu Isus, cine mi-aude,
Din suflet, stinsele tăceri -
De unde nimeni nu pătrunde
Și unde omul se ascunde...
Dar, totuși, speră mângâieri... ?

De nu Isus, cine mă cheamă
În susur negrăit de blând,
Cu Glasu-I preaiubit de Mamă,
Să curme-n mine orice geamăt,
Să-mi șteargă ochii lăcrimând... ?

De nu Isus, cine mă lasă
Pe Pieptul Său neobosit,
Să m-odihnesc ca o mireasă,
Să înțeleg ce înseamn- "Acasă"
Și ce înseamn- "a fi iubit"... ?

Amin.