Cânt furat...

Legată în umbrele tristeții,
pasărea cu glas ceresc
se uită lung printre funii,
arătând spre legăturile ce o gâtuiesc...
Lăcrimează când sunete scoate,
ca prinșii de război al poporului sfânt,
uitându-se spre Cel ce poate s-o scape,
când glasul ar vrea să zboare cântând.
Așa își petrece tot timpul,
jinduind în dorul curat,
dorind să respire pe culmile-nalte,
ca atunci când, zborul nu îi era legat...