Priveşte-n jur! De ce nu crezi? De ce nu-L vezi pe Dumnezeu
Când marea, cerul şi pământul şoptesc mereu Numele Său?
De ce nu crezi că Cel ce-I viu iubeşte mult fiinţa ta
Şi chiar de treci prin încercare El singur nu te va lăsa?
De ce te îndoieşti de toate şi cauţi dovezi necontenit?
Nu ştii că Cel ce-I Dumnezeu din veşnicie te-a iubit,
Că pentru tine şi-a dat viaţa murind pe cruce la calvar
Ca tu să poţi primi lumină şi să primeşti salvare-n dar?
Priveşte-n jur... atâta har revarsă Domnul pe pământ
Atâta apă vie curge din tronul Celui veşnic Sfânt
Doar tu stai rece şi nu vrei să laşi iubirea să te-atingă
Nu vrei s-asculţi chemarea sfântă când vocea Domnului te strigă...
O, Tată sfânt... în marea-Ţi milă mai lasă timp de cercetare
Şi peste fiecare suflet mai lasă har şi îndurare
Căci vreau să fie bucurie acolo-n cer şi pe pământ
Căci se întoarce încă-un suflet şi face sfântul legământ!
Vulcan-21-08-2024
Mary