CUPTORUL

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

În valea Dura pe-nserat,
Vedeau cum pleacă lucrătorii
Ce toată ziua au lucrat
La schela chipului turnat,
De cum se arătară zorii.

Căci trebuia să-l suie sus,
Să-i cânte lung fanfaronada,
Căci împăratul lor le-a spus
Căci au o sarcină de dus
De ziua când va fi parada.

Şi mergea lucrul ca pe roţi
Căci toţi lucrau cu-mbărbătare,
Căci trebuia mai sus de toţi
O sutădouăzeci de coţi
Sa aibă chipul lor cel mare.

Şi l-au turnat ca din poveşti
Cu dibăcie aurarii,
Căci degetele omeneşti
Fac şi asemănări cereşti
Cu iscusinţa lor fierarii.

Căci Nebucadneţar a vrut
Să se înalţe mai presus
Decât haldeii din trecut,
Atuncea prin chipul cel mut
Întreg imperiul şi-a supus.

Dar nu era încrezător
De-aceea ordine a dat,
Să-i facă iute şi-un cuptor
Sa bage frica în popor,
Şi-n slujitorii lui de stat.

Căci ştiţi, acolo printre ei
Erau şi câţiva sortiţi
Sa fie robi, erau iudei
Ce nu se închinau la zei
Şi nici la idolii ciopliţi.

Căci DUMNEZEUL lor slăvit
Le-a dat porunci pe pietre-n scris
Şi către Moise a vorbit
"Să nu va faceţi chip cioplit!
Căci Eu sunt DOMNUL!" El le-a zis.

Dar Doamne, cum să mai păzeşti
Porunci, de care alţii fug?
Şi mai ales când te găseşti
În Babilon, şi când slujeşti
În al robiei aspru jug.

Dar DOMNUL tocmai asta vrea
Din partea celui credincios,
Între vrăjmaşii lui să stea
Ca o lumină, ca o stea,
Să fie farul luminos.

Căci uite câţi haldei sfioşi
Se-nchină la un chip turnat,
Că-adevăraţii credincioşi
Sunt foarte rari, că-s mulţi fricoşi
Chiar dacă ei s-au botezat.

În Babilonul plin de zei
Erau mai mulţi israeliţi,
Dar unde sunt ceilalţi iudei?
Că-n valea Dura numai trei
Stau în credinţă neclintiţi.

Căci oaspeţii s-au adunat
Şi-orchestrele cântau mereu
Că-i ordin de la împărat,
În faţa chipului turnat'
Să se închine toţi, la zeu.

Să se aplece până jos,
Cu faţa până la pământ,
În faţa chipului frumos,
Căci împăratul e voios
Căci toţi se tem de-al lui cuvânt.

Şi-un glas prelung a dat de zvon
Că-n vale a-nceput serbarea.
Trompetele să deie ton
Că-i sărbătoare-n Babilon
La chip să-i deie toţi onoarea.

Şi-n trâmbiţe, şi în cimpoi,
Şi tobele ţineau măsura,
Căci sărbătoarea e în toi
Iar oamenii ca nişte oi
S-au proşternut în valea Dura.

Şi-n timp ce ei stăteau lungiţi
Pe vatra văii cu lumină,
La mijloc trei israeliţi
Stau în picioare neclintiţi
Căci ei la idoli nu se-nchină.

Şi-atunci aleşii dregători
I-au spus la marele-mpărat,
Că-n miile de slujitori
I-au prins pe trei nepăsători
Ce-au necinstit chipul turnat.

"Aş vrea să-i văd şi eu pe-acei"
Le zise foarte supărat-
Şi iată tinerii evrei
Veniră-n faţa lui toţi trei
Căci împăratul i-a chemat.

"Ia spuneţi-mi, ce s-a-ntâmplat?
N-aţi înţeles? sau nu aţi vrut?
De ce voi nu v-aţi închinat
La chipul ce l-am ridicat?
Să fie lumii de temut!

Acum fiţi gata! nu mai staţi!
L-al muzicii semnal sonor,
La chipu-nalt să vă-nchinaţi!
Căci de nu, veţi fi aruncaţi
În flăcările din cuptor!

Şi-aceasta fără echivoc
Şi fără a mai prevesti!
Căci eu vă pedepsesc pe loc!
Şi care Dumnezeu, din foc
Mai poate a vă izbăvi?"

"O, DUMNEZEUL nostru poate
Ca să ne scoată din cuptor!
Şi chiar din mâna ta, 'mpărate!
Căci El e mai presus de toate,
El e Stăpânul tuturor!

Şi chiar de n-ar interveni
Cereasca mână salvatoare,
Şi-n flăcări dacă ne-am topi,
La idoli noi nu vom sluji!
Căci ei sunt morţi şi n-au suflare.

"Atunci de şapte ori mai tare
Să ardă flacăra-n cuptor!
Căci uite ce neruşinare!
Trei robi, cu încăpăţânare
Se ţin de-nvăţătura lor."

Şi i-au legat cu străşnicie,
Cu hainele ce-aveau pe ei,
Să fie arşi ca mărturie,
Întregul Babilon să ştie
De moartea celor trei iudei.

Şi-n topitorul de aramă
I-au aruncat pe-acei legaţi.
Dar iată, focul se destramă,
Iar tinerii fără de teamă
Stau în picioare dezlegaţi.

Căci DUMNEZEUL lor trăieşte!
Şi le-a trimis în ajutor
Un înger, care-i sprijineşte,
În clipa grea îi întăreşte,
Ca să reziste în cuptor.

Atunci monarhul vru să vadă
Ca răzbunare, doar cenuşa.
Lăsând întreaga lui paradă,
Dar Doamne! nu putu să creadă
Când la cuptor deschise uşa.

Un Fiu de DUMNEZEU veghează
Asupra celor trei eroi!
Căci ei pe Domnul îl urmează,
Iar focul numai le botează
Credinţa ce-o avem şi noi.

Nu-l lasă Domnul niciodată
Pe credinciosul slujitor!
"Voi robii Lui fără de pată
Îi cheamă împăratu-ndată-
Veniţi afară din cuptor!

Căci DUMNEZEUL vostru mare
E-Atotputernic, El e sfânt!
El e stăpân peste cuptoare,
Şi peste cer şi peste soare,
Şi peste ape şi pământ.

Spre slava lui dumnezeiască
Eu dau poruncă tuturor!
Mulţimea toată să-l cinstească!
Căci strălucirea Lui cerească
A fost văzută în cuptor."

Şi biruinţa prin credinţă
Schimbă al ţării-ntregi credeu.
Căci toţi luară cunoştinţă
Că mai presus de-orice fiinţă
E DOMNUL, veşnic, DUMNEZEU.

De-atunci pe-al vremii calendar
Trecut-au mii de ani în zbor,
Şi alţi păgâni cu gând murdar
La fel ca Nebucadneţar
Trecut-au sfinţii prin cuptor.

Dar Vegheatorul n-a lipsit.
A fost cu-ai Săi în orice loc.
Căci DUMNEZEU i-a sprijinit
Pe sfinţii care i-au slujit,
Trecând prin ape şi prin foc.

Când sângele curgea puhoi,
Când fiarele i-au sfîşiat,
Ei s-au luptat, n-au dat 'napoi,
HRISTOS la robii Lui eroi,
Cununi de slavă le-a păstrat.

Că-n suferinţele de-acum
E cântărit orice suspin,
Iar când sfârşim al căii drum
Şi vom lăsa tot ce-i acum,
Ne-aşteaptă slava fără chin.

De-aceea, nu vă-nspăimîntaţi!
Voi, preaiubiţii Lui eroi,
Atunci când sunteţi încercaţi
Priviţi la vechii voştri fraţi
Căci iată, DOMNUL e cu noi!

Căci nu suntem ai nimănui,
Avem un DUMNEZEU slăvit!
Ce dă viaţă orişicui
Căci toţi depind de mâna Lui,
Căci El pe toate le-a-ntocmit.

Voi tineri, floare de argint,
Luaţi exemplul celor trei,
Cu-acelaşi zel, cu-acelaşi sprint,
Căci flăcările de iacint
Vă dau curaj, vă dau temei.

Cuptorul nu e un blestem,
Pentru aleşii DOMNULUI.
El e cântarul cel suprem
De care cei fricoşi se tem,
Dar în credinţă frică nu-i!

Căci prin credinţă au trecut
Pe mare, ca şi pe uscat,
Şi zidurile au căzut
Când s-au rugat cei ce-au crezut
Urgiile au încetat.

Căci prin credinţă biruieşti
Oricât de încercat ai fi.
Chiar dacă-n valuri te găseşti
Când la ISUS HRISTOS priveşti
Furtuna se va potoli.

Şi chiar de-ar fi ca să ne ceară
Ca lui Daniel, ca celor trei,
Să ne-nchinăm şi noi la fiară,
Vom spune NU! şi-a zecea oară,
Oricât de mare-i semnul ei.

Noi ne-nchinăm lui DUMNEZEU
Aşa ca tinerii iudei.
Şi nu ne-nfrică chinul greu,
Nici Nebucadneţar cel rău,
Nici slujitorii lui mişei.

Căci dincolo de-acest cuptor,
De-acest babilonian furnal,
E-al fericirii viitor,
E cerul slavei, fără nor,
E râul vieţii de cristal.

Şi vom vedea precum e scris
Ierusalimul nou gătit,
Cerescul loc, ţara de vis,
Cu temelie de iaspis,
Ca o mireasă-mpodobit.

Şi-acolo-n slava fără nor
Le-om strânge mâna fericiţi,
La tinerii ce în cuptor
Au vrut să-şi dea viaţa lor
Numai să fie mîntuiţi.

Şi împreună vom cânta
Un imn, spre slava Celui Sfânt,
Şi lângă DOMNUL toţi vom sta
Căci El prin rai ne va purta,
Pe-aripi cereşti, pe-aripi de vânt.

De-aceea să priviţi în sus
Voi fraţi, în fiecare zi!
Căci nu mai este mult de dus
Şi în curând HRISTOS ISUS
Cu răsplătirea va veni!

AMIN