CAIN ŞI ABEL

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Pe frunze de palmier în crâng,
Cad stropii reci de ceaţă;
Părinţii după Abel plâng,
Căci el s-a stins din viaţă.

"O, fiu iubit şi minunat,
De ce te-ai dus departe?
Acuma ştim cu-adevărat,
C-aceasta-nseamnă moarte."

Cu faţa aşezată-n sus
Iar mama nici nu ştie,
Sărmanul Abel doarme dus
Pe iarba din câmpie.

Acolo-n vale lângă strung,
Stau oile străine,
Cu toate behăiesc şi plâng,
Căci Abel nu mai vine.

Căci moartea nu e un străin,
Adeseori ţi-e frate,
Pe Abel l-a ucis Cain,
Cuprins de răutate.

De-atuncea mii de mame plâng
Şi-aşteaptă în grădină,
Şi inima de dor şi-o frâng,
Tot aşteptând să vină...

Se nasc copiii pentru chin
În lumea cea rigidă,
Căci mii de fraţi de-ai lui Cain,
Stau gata să ucidă.

Căci şarpele l-a amăgit
Pe om şi pe femeie,
Să ia din pomul cel oprit,
Şi la copii să deie.

Căci astăzi numai te-a minţit
Iar mâine, drăgălaşul,
Îl vezi cu mâna pe cuţit...
E gata ucigaşul.

Şi rând pe rând, şi neam de neam,
În noapte şi ruină,
S-au dus toţi fiii lui Adam
În bezna nopţii plină.

Şi-aceasta până într-o zi
Când Domnul, îndurarea,
Pe cruce pentru toţi muri,
Dând tuturor iertarea.

Căci Eva, din al tău răsad,
A răsărit verdeaţa,
Hristos ne-a izbăvit de iad
Şi ne-a adus viaţa.

Căci şarpele a fost învins,
Balaurul cel mare,
Iar mântuirea s-a întins
La neamuri şi popoare.

Voi morţi, ce mii de ani aţi stat
În umbrele tăcerii,
Priviţi: Hristos a înviat!
El, pârga învierii.

Voi, fii ai lui Adam, ieşiţi
Din lanţul închisorii,
Şi Domnului în duh slujiţi
În tot cuprinsul zării.

Căci iată neamurile vin
La dreapta judecată,
Iar pentru fiii lui Cain,
Răsplata e păstrată.

Căci dacă tu urăşti, eşti laş...
Pe-un semen sau pe-un frate,
Tu eşti de-al lui Cain urmaş
Cuprins de răutate.

Şi răsplătirea celor duri
E veşnica urgie,
Ce-i arătată în Scripturi
În glas de profeţie.

O, frate, lasă-mă să-ţi spun,
Fii Abel în credinţă,
Chiar dacă ei îţi zic nebun,
Cu-aceeaşi rea voinţă.

Priveşte-n jur... atâtea mii
Cu-aceeaşi soartă-n lume,
Au fost ucişi să fie vii,
Pentru cerescul Nume.

Să fii ca el, neprihănit,
Cu jertfa nepătată.
Căci Dumnezeul cel slăvit,
Dă tuturor răsplată.

Căci iată, cel dintâi martir,
Căzut fără de vină,
Se-nalţă ca un trandafir
Spre veşnica lumină.

În stol ceresc de porumbei
Martirii, luptătorii,
Din foc, din gropile de lei,
Se-nalţă sus ca norii.

Cu harfe şi cântări nespus,
Ei spintecă văzduhul,
Căci pentru toţi Hristos Isus,
Pe cruce şi-a dat duhul.

Şi Zaharia şi Ştefan,
Şi Ioan Botezătorul,
Sus în cerescul Canaan,
Cu Domnul, Salvatorul.

Şi iată, fiecare ins
Pe fruntea lui primeşte,
Un nume nou, căci l-a învins
Pe-acel ce ispiteşte.

Şi iată, orişice creştin
Spălat de orice vină,
A devenit un soare plin
Cu raze de lumină.

Şi iată, fiecare sfânt
Ce-a suferit ocara
În lumea rea de pe pământ,
Acum îşi vede ţara.

Şi iată, fiecare fiu
Ce s-a luptat cu firea,
A devenit etern şi viu
Primindu-şi nemurirea

Şi iată, fiecare miel
Ce-a suferit tăierea,
Stă lângă Domnul, lângă El,
Primindu-şi învierea,

Şi iată, fiecare leu
Ce-n luptă biruieşte,
Din mână de la Dumnezeu
Cununa şi-o primeşte.

Şi Abel, iată-l printre ei
Cum zboară prin credinţă;
Voi fraţi, voi sunteţi fraţii mei
Părtaşi la suferinţă.

Şi fiecare e un crin
Cu albe, lungi petale,
În cerul fără de suspin,
În raiul slavei Sale.

Şi fiecare-i un altoi
Din viţa cea aleasă,
Acolo Doamne-am vrea şi noi
Să fim a Ta Mireasa.

Chiar dac-ar fi să fim martiri
În lumea cea haină,
Să fim în ceruri trandafiri
În ziua Ta divină.

Chiar dac-ar fi să fim ucişi
De-aceeaşi veche ură,
Am vrea în ceruri să fim scrişi,
Urmând a Ta Scriptură.

Ah, fă-ne Abeli, Doamne Sfânt,
Cu jertfa nepătată,
Întreaga viaţă pe pământ,
Să-ţi fie închinată.

AMIN