Atâtea lacrimi se aud, cum curg din inimi frânte,
Dar nu-ncetează-n plânsul lor doar Ție să îți cânte,
Cu strigăt blând sub raze vii, te cheamă-ntotdeauna,
De Tine doritoare sunt, și când răsare luna.

Aleargă printre norii gri, căci au numai o țintă,
Acele inimi ce suspin, în Tine ce se-alintă,
Cu zbor prin văile adânci, nu se opresc o clipă,
Căci Tu un țel Doamne le-ai dat, să nu fie-o risipă.

Atâtea suflete-obosesc, căci lupta e prea mare,
Dar nu opresc o clipă-n loc, au parte de-ndurare,
Privirea Ta e un fior, ce-aduce doar putere,
Să poată-n luptă-nainta, chiar dacă simt durere.

În piept iubirea clocotind, un cânt mereu se-aude,
Căci dragostea de ce-i al Său, vre-o dat nu se ascunde,
Sunt sufletele ce-au gustat, un dulce-n încercare,
Vre-o teamă n-au, s-au încrezut, au parte de-ndurare.

Atâtea vise se grăbesc, în zbor cu aripi frânte,
În urma las ce-i trecător, spre locurile sfinte,
Au împlinirea-n plai divin, grăbite sunt întruna,
În lupta grea... nu se opresc, cu Dumnezeu sunt una.

Tot ce-i ales nu va pieri, chiar de se zbat în noapte,
Mai e puțin și vor sfârși, aceste vremi deșarte,
O izbăvire va sosi, în zi de sărbătoare,
Pentru acel ce-i luptător... o zi de îndurare.
Amin