De-aș putea să strig mai tare,
Doamne... tare aș striga,
Strigătu-mi ca să străbată,
Timpul dar și vremea grea.

De-aș putea fi eu o rază,
Aș urca să odihnesc,
În locașul plin de soare,
Locul cel Dumnezeiesc.

De-aș putea să urc mai iute,
Doamne astăzi m-aș grăbi,
Ca să te-ntâlnesc pe Tine,
Toate când se vor sfârși.

Suferințele... durerea,
Dar și valuri care vin,
Ca să mă îmbrace-n haina,
A-ntristarii cu suspin.

Ca să luminez în noapte,
Parte e din visul meu,
Ca să vadă mâini întinse,
Cine-mi este Dumnezeu.

Ca să vadă-ntreg pământul,
Doamne... sub lumina mea,
O tacere-n suferință,
Păși grăbiți pe urma Ta.

De-aș putea să fiu în noapte,
Cum e crinul înflorit,
Mult aș vrea... ca să-ți dau Ție,
Ce-i plăcut Domn preaiubit.

O mireasmă-mbietoare,
Tu să fii prezent în ea,
Să-nțeleagă și dușmanii,
Rostul meu pe calea Ta.

Însă de-aș putea Isuse,
Un izvor eu ca să fiu,
Aș alege să fiu apa,
Care trece prin pustiu.

Ca să fiu o mângâiere,
Pentru cel îndurerat,
Să se-adape vreau din mine,
Să-nverzească... cel uscat.

Tu privește în adâncul,
Inimii... care ar vrea,
Să-l audă-n orice vreme,
Doamne... doar urechea Ta.

Împlineste-mi azi dorința,
Care este Dumnezeu,
Doar plăcută voii Tale,
Să fiu împlinit și eu.
Amin