Te-am strigat în rugăciune,
Te-am strigat... m-ai auzit,
Ai pus soarele pe ceruri,
Apele ai despărțit.

Auzit mi-a fost și plânsul,
Bucurie am aflat,
Când pustiul cu mânie-n,
Fața mea s-a arătat.

Te-am strigat în strâmtorare,
Numai Tu m-ai ridicat,
Mâna Ta biruitoare,
Ca să cad nu m-a lăsat.

Doar la ape de odihnă,
M-ai condus să odihnesc,
Tu m-ai așezat pe stâncă,
Urma Ta să o zăresc.

Te-am strigat în miez de noapte,
Mi-ai adus un răsărit,
Șoaptele ce-au fost străine,
Doamne Tu le-ai amuțit.

N-ai lăsat să mă cuprindă,
Teama zilelor cu foc,
Mi-ai stins dorul după Tine,
Să n-am teamă eu deloc.

Te-am strigat în suferință,
Izbăvire mi-ai adus,
Tu mi-ai ridicat privirea,
Să văd dincolo de-apus.

M-ai ținut mereu de mână,
Să nu fiu eu înghițit,
De a lumii pribegie,
Ce mă vrea nenorocit.

Te-am strigat... și Tu din ceruri,
Coborât-ai pe pământ,
Să ridici a mea povară,
Mi-ai umplut gura de cânt.

Ți-am cântat mereu doar Ție,
Eu mereu îți voi cânta,
Ai plătit un preț prea mare,
Ca să am iubirea Ta.
Amin