LA ALTAR

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Iată Domnul porunceşte
Pentru marele preot
Care la altar slujeşte
Jertfa cum se pregăteşte
Pentru-o ardere de tot.

Cum şi ce fel de bucate
Trebuie s-alcătuiască
Arderile minunate
Care prin altar sunt date
Domnului să le primească.

Căci de-atunci, şi azi evreii
Care merg să se închine,
Trebuie s-aleagă mieii
Şi făina şi viţeii
Şi uleiul de măsline.

Taina e fără cuvinte
Pentru noul Israel,
Căci acele lucruri sfinte
Trebuiau să-L reprezinte
Pe Isus - cerescul Miel.

Mântuirea arătată
Astăzi pentru fiecare,
Ea a fost simbolizată
Prin jertfirea de-altădată
Pe-a evreilor altare.

Avraam plin de bucurie
Când Isaac l-a întrebat
Despre mielul, jertfa vie,
Prin cuvânt de profeţie
Pe Isus l-a arătat.

Ce pe vatra de lumină
Domnul a desăvîrşit,
Legea jertfei pentru vină
Când la ucenici la cină,
Despre Sine le-a vorbit.

Când a ridicat paharul
Apoi pâinea ce se frânge,
El le-a arătat altarul,
Sus pe Golgota, Calvarul
Legământul nou prin sânge.

Iar acum pâinea reală
Şi uleiul luminos
Este noua plămădeală
Fără drojdia de-ndoială
Jertfa Lui Isus Hristos.

El e Binecuvântarea
Holdelor din largul firii
El e Pâinea, El e Sarea,
El este Răscumpărarea
Mântuirea omenirii.

El desăvârşeşte starea
Înimii ce-i credincioasă
El înalţă adunarea
Dacă l-am primit lucrarea
Cea plăcută, cea frumoasă.

Căci în preoţia sfântă
Poate sta şi-un băieţel
Care pentru Domnul cântă
El prin Duhul Sfânt frământă
Jertfa unui mieluşel.

Asta-i legea preoţească
Veşnică, desăvârşită,
Cine vrea ca să slujească
Să înveţe să iubească
Căci iubirea e primită.

O, iubire minunată,
Foc ceresc şi sfânt şi viu!
Mai coboară-te odată
Şi în inima de piatră
Până nu e prea târziu.

Doamne fă-ne-a ta săgeată,
Fă-ne harfă de cântat,
Să-ţi predăm viaţa toată
Ca eroii de-altădată
Pe altarul minunat.

Fă-ne să fim preoţia
Jertfelor desăvârşite
Şi ne dă iar bucuria
Care este mărturia
Că jertfele-au fost primite.

Dă-ne şi îmbrăcămintea
Cu altarul potrivită,
Şi ne înoieşte mintea
Doamne, asta-i rugămintea
Fă-o să fie primită.

Timpul a trecut şi iată
Realităţile divine.
Plecăciunea de pe vatră
Este jertfa necurmată
Când te dăruieşti pe tine

Fiecare plecăciune
Este un altar! Mărire!
Mulţumind cu-nţelepciune
Domnului în rugăciune
Pentru marea Lui iubire.

Apoi făina curată
Este Biblia cerească
Ce trebuie cercetată
Şi dorită, şi mâncată,
Omul nou mereu să crească.

Untdelemnul de măsline
Este Ungerea de sus
Care de la Tatăl vine
Cu vorbirea-n limbi străine
Mărturia Lui Isus.

Iar jertfa de băutură
Este marea bucurie
Ce-i promisă în Scriptură
Harul fără de măsură
Vinul vechi din veşnicie.

Dar de fiecare dată
Când greşea vechiul popor,
Lângă jertfa necurmată
Trebuia adus pe vatră
Şi un ţap ispăşitor.

Ţapu-i mândru, cu bărbie
Şi e tare, că-i cornut,
Agresiv în bătălie
Grecii, vechea-mpărăţie,
Alexandru cel temut.

El purta un corn în frunte
Şi s-a repezit deodată
Ca o apă de pe munte
Peste ţărm şi peste munte
Pe mezi şi pe perşi să-i bată.

Apoi când te duci la stână
Te sufoci ca-n apa mării
De mirosul de pe lână
Ţapul are să rămână
Un simbol al desfrânării.

Tineri, iată primejdia,
Şi bătrâni, şi orişicare
Ţapul e necurăţia
Nu e bună prietenia
Pe la munte, pe la mare,

Căci vedeţi ce oglindeşte
Căpriorul cel cornut
Care printre noi trăieşte
Şi se-nalţă şi loveşte
Ca să fie de temut.

Dar acela nu e frate
Cu stare duhovnicească
Care cu Scriptura bate
Însoţit de răutate
El e fire pământească.

El e Alexandru mare.
Bătăios şi tare-n cap,
Când se-nalţă-n adunare
Ce spuneţi, aceasta-i oaie?
Sau prin fapte el e ţap.

Haideţi să-i tăiem bărbia,
Firea noastră cea lumească
Să nu mai lăsăm mândria,
Răutatea, vrăjmăşia,
Peste noi să mai domnească.

Să trăim aşa cum scrie
Nu în poftele lumeşti,
Ci-n deplină curăţie
Dacă vrem cetăţenie
Sus în slăvile cereşti.

Să jertfim dar căpriorul
Firea noastră cea cornută
Să îi tundem lâna, părul,
Să nu fim ca cerşetorul
La figură, la ţinută.

Iar voi scumpe surioare
Dacă vreţi în partea sorţii
Nu uitaţi de-nvelitoare
Dacă vreţi să fiţi mioare
Până nu învie morţii.

Căci Isus încă aşteaptă
Să luăm candela plină
Ca fecioara înţeleaptă
Dacă vrem în partea dreaptă
Să stăm când El o să vină.

Căci la-ntâia înviere
Seminţia preoţească
Va primi de sus putere
Sub a păcii adiere
Peste neamuri să domnească.

Şi-apoi câtă bucurie
Va fi în mia de ani!
Când nu va mai fi robie
Nici război, nici vrăjmăşie
Şi nu vor mai fi duşmani.

Mult dorita primăvară
Va-nflori ca o grădină,
Când din cimitir afară
Porumbeii slavei zboară
Spre cetatea de lumină.

Când din largul omenirii
Şi din cele patru vânturi
Cu cântările iubirii
Toţi copiii mânturii
Aduna-s-or rânduri, rânduri.

Şi va-ncepe sărbătoarea
Jertfei pentru mulţumire
Tot cuprinsul, toată zarea,
Toţi vor intona cântarea
Pentru Mirele Iubirii.

AMIN