Cu măsură
Autor: Șerban Lavinia  |  Album: Ape de odihnă  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de semala120 in 24/08/2024
“Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.”
1 Corinteni 10:23

Ca o fereastră murdărită
de picurii curați de ploaie,
așa privirea se ridică
și caută peste gunoaie.

Căci lucrul bun e cu măsură,
la timpul, locul potrivit.
Altfel, e-o drojdie ce fură
tot ce pe lume-am plămădit.

Și ce păcat ar fi mai mare
decât nepăsător, mințit
de-o strălucire trecătoare
să pierd lumina-n infinit?
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 140
Opțiuni