MÂNDRIA

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Cum ai căzut din ceruri oare?
Tu auroră de argint,
O stea aşa strălucitoare
Te-ai stins în veşnică pierzare,
Şi tu, şi slava ta cea mare
De iacint.

Tu fiul zorilor vieţii,
Tu frumuseţe de mărgean,
Tu stea senină-a dimineţii
Ţi-a căzut slava frumuseţii
În ocean.

Şi tu, şi norul tău de stele,
Întreaga enciclopedie
Cum ai căzut şi tu şi ele
Din uriaşele castele
Din veşnicie?

Cum a căzut a ta splendoare?
Doar heruvim erai în zbor,
Printre pietre scânteietoare
Tu te plimbai în sărbătoare
Cu mult favor.

Erai frumos, o raritate
Nici nu aveai asemănare
Între fiinţele create
Erai o veşnică cetate
În sărbătoare.

Doar ţie ţi-a fost dat pământul
Să-l coordonezi în fericire,
Să porţi şi apele şi vântul
Toate îţi ascultau cuvântul
Întreaga fire.

Pe muntele desăvârşirii
Înţelepciunea-ţi era salbă
Sus în grădina fericirii
Pe tine, haina mânturii
Era albă.

Stăteai în veşnică lumină
În sunete de instrumente,
Ai fost făcut fără de vină
O stea frumoasă şi senină
Pe continente.

Dar frumuseţea ta cea rară
Te-a amăgit şi te-a-nşelat.
Din rai Domnul te-a dat afară
Căci haina-ţi deveni murdară
De păcat.

Căderea ta a fost mândria.
Erai frumos şi înţelept,
Dar ai lăsat ca viclenia
Să-ţi şteargă toată bucuria
Ce-aveai în piept.

Te-a amăgit chiar cunoştinţa
Te credeai fără adversar
Şi nu ştiai că umilinţa
Te va învinge cu credinţa
Astăzi prin har.

Erai un arbore pe maluri,
O piatră scumpă de topaz,
Dar ai căzut pierdut în valuri
Şi tu, şi-a tale idealuri
În talaz.

Cum ţi-a căzut spada din mână?
Doar tu erai un împărat!
În adâncime, în fântână,
Cum ai căzut tu din lumină
În păcat?

N-ai fost tu oare faraonul?
Cum dar de ţi-a căzut alaiul?
Sau n-ai zidit tu Ierihonul,
Ninive şi Babilonul,
Sodoma nu ţi-a fost ea oare, raiul?

N-au fost acestea în vechime
Toate locaşurile tale?
Cum de-ai căzut din înălţime
Şi tu şi marea ta mulţime
Aici în vale?

Cum ţi-a căzut împărăţia
Şi-nţelepciunea de haldeu?
Cum de te-a biruit mândria?
Şi răutatea, silnicia,
Cum au pătruns în cortul tău?

Ţi-au căzut piscurile-n vale
Şi crestele de antinom,
Ţi-ai pierdut chipul slavei tale
Şi-acum te pierzi pe-a morţii cale
Ca demon.

Te-ai înălţat, dar înălţarea
Te-a coborît jos pe pământ.
Tu singur ţi-ai ales pierzarea
Adâncul veşnic şi uitarea
Din mormânt.

Iată de unde-i nedreptatea,
Jos între oameni vrăjmăşie.
De când Satana, răutatea,
Şi-a pierdut veşnic libertatea
Prin mândrie.

Şi-acum el caută răzbunare-n omenire,
Ar vrea să fie iarăşi mare
Şi să-l asculte fiecare
Om din fire.

Pe oameni el vrea să-i oprească
Să nu ajungă mântuiţi.
Ca el şi ei să se mândrească
Omul cu starea pământească
Şi mulţi de el sunt biruiţi.

E nesfârşită-a lui lucrare
Şi zi şi noapte duhul rău
Şi la cel mic şi la cel mare,
El încearcă pe fiecare
Să-l despartă de Dumnezeu.

Ce iscusit predă el lecţii
Stimulente.
Din a mândriilor colecţii
Mereu împrăştie selecţii
Concludente.

El se pricepe-n orice artă
Pământească.
Pe-artişti pe palme el îi poartă
Când se ascund sub masca moartă
Omenească.

E geniu-n ale lui creaţii
Şi toate pentru-n singur loc.
Şi înălţările din spaţii
Şi orice fel de congregaţii
Din a mândriei modelaţii
Vor arde-n foc.

Minuţios şi afectat
Prin vechea lui magie,
Spiritul modei înălţat
Pe-atâţia inşi i-a agăţat
În plasa de mândrie.

Şi vai, sărmanii muritori
Dacă ar şti secretul,
Cum Diavolul de-atâtea ori
Te urcă până sus în nori
Şiretul.

El poartă pene de păun
În buzunare,
Acest amăgitor lacun
Şi la-nţelept şi la nebun
Le dă la fiecare.

Pe oameni el i-a selectat
Deşi noi suntem una.
Mândria însă-a separat
Pe cerşetor de împărat,
El, duhul rău, minciuna.

"Eu nu sunt simplu muncitor"
Sunt mii de declaraţii
Care răsună în popor,
În rândul intelecţilor
Fără de contestaţii.

Parcă al lor înveliş
Nu ar fi tot din humă,
Pe al mândriei povârniş
Ei se înalţă prin afiş,
Ca cea mai albă spumă.

Cu fruntea sus, cine-i ca ei!
Sunt plini de palpitaţii
Un fel de oameni semizei,
Ei se pretind că-s oameni grei
Cu 'nalte aspiraţii.

Aceste vârfuri de cetăţi
Minuni printre popoare,
Pretinsele celebrităţi
Ce-aduc în lume noutăţi
Fără valoare.

Şi oamenii pentru-acest fel
Se luptă fiecare.
În orice clasă e duel
Căci fiecare-ar vrea ca el
Să fie cel mai mare.

În orice artă e concurs
Şi goană-n agonie,
Căci fiecare leu sau urs
Pe al mândriilor parcurs
Vrea locu-ntâi să fie.

Şi toate au un singur scop
În orice concurenţă
Orice scânteie, orice strop
Din al talentelor potop,
Mândrie e-n esenţă.

Pentru-al mândriei 'nalt drapel
Se luptă-o omenire
Toţi vor s-ajungă primul, -el-
Prin concurenţă fel de fel
Vai, câtă amăgire!

Bogatul foarte afectiv
Se-ncrede-n bogăţie,
E mândru pentru-al lui motiv
Iar altul pentru că-i sportiv
Se umflă de mândrie.

Iar altul fiindcă-i cântăreţ,
Nu-i om de rând, fireşte,
E mai de seamă, mai de preţ,
Desigur e şi mai isteţ,
De-aceea se mândreşte.

Savantul fiindcă e savant,
El foarte multe ştie,
De-aceea e mai arogant,
În toate e mai elegant
Chiar şi-n mândrie.

La orice intelectual,
Şi celorlalţi, Satana
Le pune al mândriei voal
Să îşi mândrească-n hal şi hal
Persoana.

Şi celor de ranguri mai mici
Le pune-n pălărie
Din penele de rândunici.
Câţi nu se cred că sunt voinici
Plini de mândrie.

Câţi nu se cred superiori
Unui creştin cu carte
Chiar dacă ei sunt muncitori
De rând, sau chiar măturători
Ei se pretind aparte.

Câţi cerşetori nu stau pe drum
Refuzând mântuirea,
Al pocăinţei sfânt parfum
Le pare mai prejos oricum
Decât cerşirea.

Acesta-i duhul nevăzut
Ce lucră-n omenire,
Acesta-i duhul ce-a căzut
Că-n sine însuşi s-a-ncrezut,
În propria mărire.

Acesta-i duhul înălţat
Ce zboară-n largul zării,
Acest-ai duhul răsfăţat
Ce doar mândria i-a-nvăţat
Pe fiii neascultării.

Acesta-i spiritul primit
De cugetele firii,
Să fii de jos în sus privit
Că nu-i modern să fii smerit
E şoapta amăgirii.

Acesta-i spiritul căutat
De partea cea mai mare.
Omul să fie-aplaudat,
Să-l lauzi, să fie lăudat
Aşteaptă fiecare.

Acesta-i fumul multor sfinţi
Ce se topeşte-n zare,
Copiii vechilor părinţi
Sunt plini de-aceleaşi mari dorinţi
După-nălţare.

Fiii vechiului fariseu
Ce-n templu se mândreşte
Şi astăzi cred în Dumnezeu
Dar nu se leapădă de -eu-
Mândria îi opreşte.

În lume sunt şi pocăiţi
Cu forme-organizate
Dar oare vor fi mântuiţi?
Câţi dintre ei sunt umiliţi
După dreptate?

Câţi dau şi azi întâietate
Harului sfânt, inspirator,
Câţi refuză să-i baţi pe spate
După cântările cântate
Solo - sau cor.

Câţi iau şi azi vechiul ştergar
Simbolul umilinţei,
Câţi se aduc pe ei ca dar,
O jertfă vie, pe altar,
Prin înoirea minţii.

Câţi se îmbracă-n pocăinţă
Cu temere de Dumnezeu?
Când este plin de cunoştinţă,
Să poată spune prin credinţă
DOMNUL, nu eu!

Acum în era noastră largă
Cu aptitudini de minune,
Câţi oare mai doresc să meargă
Cu vasul inimii să-l spargă
La rugăciune?

Acum când imnuri de fanfare
Răsună ca în valea Dura,
Câţi tineri mai stau în picioare
Smeriţi, la noi în adunare
Păzind Scriptura?

De cântăreţi e sala plină
Dar cei smeriţi sunt foarte rari
Când Domnul Isus o să vină,
Câţi vor intra cu El la cină
Din cei mai mari?

Câţi slujitori şi câte roabe
Vor fi la nunta lui Isus?
Împodobiţi cu-a Lui podoabe,
A mântuirii haine albe,
Chipul de sus.

O, cât de grea e umilirea!
E cel mai greu lucru din fire.
De-aceea-a pierdut omenirea
Şi pierd şi astăzi mântuirea
Că nu e umilire.

Pe porţile din veşnicie
E scris cu litere de foc:
"AICI NU-I LOC PENTRU MÂNDRIE
AICI ÎN SFÂNTA-MPĂRĂŢIE,
MÂNDRIA N-ARE NICI UN LOC!"

Aici pe cea mai 'naltă culme
Stau cei de rând, dar credincioşi
Pe fruntea lor stă scris un nume
Răscumpăraţi pe veci din lume,
Ei au fost cândva păcătoşi.

Aici pe crestele iubirii
În aurora de rubin,
Stă tabăra neprihănirii
Răscumpăraţi din largul firii
Poporul cel creştin.

Aici în zarea frumuseţii
Ei stau cu Mirele Isus
Divina stea a dimineţii
Hristos, Luceafărul vieţii
Fără apus.

Aici pe muntele cel mare
Stă un popor răscumpărat.
În rai, în sfânta sărbătoare,
Poporul scos de la pierzare
Prin Hristos, marele-mpărat.

Aici vor moşteni pământul
În cerul nou, strălucitor,
Cu Tatăl, cu Isus, Cuvântul,
Cu Duhul Sfânt şi Legământul
Vor sta în veacul viitor.

Dar parcă-ai pune o-ntrebare
Când peste tot ţi-arunci privirea
Doamne, la noi în adunare
Au fost orchestre şi fanfare
În toată firea.

Au fost selecţii dirijate
Şi oratori minuţioşi,
Au fost programe aranjate
Şi seminarii chiar predate
De credincioşi.

Întreb dar, sobrele talente
Ce inspirau respect sfios,
De ce sunt oare-aici absente?
Şi dacă sunt, n-au instrumente
Cum aveau jos.

Unde sunt oare vorbăreţii
Cu spirite de iscusinţă?
De ce sunt lipsă îndrăzneţii,
Predicatorii, cântăreţii?
Şi dacă sunt, de ce au căinţă?

Unde sunt stelele sfioase
Împodobite în culori?
Coriste puţin credincioase
De ce-au fost oare-afară scoase
În vânt şi-n nori?

Unde sunt cei cu faţa roză?
Unde sunt cei cu gâtul lat?
Cei ce-arătau frumos în poză
Cei ce sorbeau o mică doză
De păcat.

Unde sunt cei din adunare
Ce ei, şi iarăşi ei, mereu
Cei ce strigau în gura mare
Şi dacă sunt, de ce tac oare
Atât de greu?

Aici lucirea e în grade
Lumina peste fiecare
Din veşnicii pe chipuri cade
Peste mulţimea de noroade,
Cel ce-a fost mic, aici e mare.

Aici cântarul e iubirea
Cel ce-a iubit cu-adevărat,
Aici îşi are-mpărtăşirea
Şi locuieşte cu oştirea
Din cerul cel mai minunat.

Aici în ceruri sunt trei trepte
În lume, două învieri.
Ei vor mai sta să mai aştepte
C-au fost fecioare neînţelepte
S-au luptat prin a lor puteri.

Ei vor rămâne-n aşteptare
S-achite ultimul bănuţ,
Până la judecata mare
Să aibă dreptul de salvare
Cu-acei ce-au fost din nou născuţi.

Ei sunt cei ce-au clădit zidirea
De paie, trestie şi fân
Şi-au vestit lumii mântuirea
Făr' de putere, doar cu firea
De-aceea jos ei mai rămân.

Ei vor sta pe a doua treaptă
Răscumpăraţi fără de bani,
Pe-a treia-i fecioara-nţeleaptă
Cu Mirele care aşteaptă
O mie de ani.

Al treilea cer e veşnicia
E locul celor umiliţi
Acei ce-au biruit mândria
Lor le-a fost dată-mpărăţia
La cei smeriţi.

Ei stau în capitala sfântă
Sus în cetatea-mpărătească
Acolo unde totul cântă
Şi-i bucurie ca la nuntă
Nunta cerească.

Eu n-am ştiut ce preţ se pune
Pe umilinţa de sub soare,
Pe posturi şi pe rugăciune,
Pe dragoste, pe fapte bune
Şi pe răbdare.

Eu n-am ştiut ce-nsemătate
Şi ce adâncă răsplătire
Avea-vor fiinţele iertate
În Duhul harului predate
Cu iubire.

Credeam că va fi toleranţă
Şi toate vor fi la un loc.
Doar e o singură speranţă
A mântuirii cutezanţă
Salvarea de veşnicul foc.

Azi văd că Domnul e dreptate
Şi nu salvează prin favor
Ci după tainele lăsate
În Biblia sfântă păstrate
El dă răsplată tuturor.

O credinciosule, priveşte
Că nu există altă cale
De vrei salvare, te smereşte,
Pe mândri Domnul nu-i primeşte
În cerurile slavei Sale.

Tu credincios, tu credincioasă,
Tu tinere şi tu bătrân,
Smerenia-i cea mai frumoasă,
Răsplata cea mai glorioasă
De la cerescul tău Stăpân.

Tu cântăreţ, tu cântăreaţă,
Tu iscusit predicator,
De vrei cununa de viaţă
Atunci de la Isus învaţă
Smerenia -ceresc favor-

Tu învăţat, tu învăţată,
Tu om de rând, tu cărturar,
Ia Biblia că ea-ţi arată
Credinţa cea adevărată
Cel umilit primeşte har.

Căci capul care se apleacă
De sabie va fi scutit
Deci bagă-ţi sabia în teacă
Şi nu lăsa timpul să treacă
De vrei ca să fii mântuit.

Voi toţi care doriţi salvarea
Din orice neam, din orice soi,
Veniţi, nu refuzaţi chemarea
Până vă cheamă îndurarea
Veniţi cu noi.

Veniţi la calea umilită
Lăsaţi mândria celui rău
Astăzi e ziua potrivită
Biblia vă cheamă, vă invită,
Să vă predaţi lui Dumnezeu.

Veniţi voi toţi din orice clasă
Vă cheamă Duhul lui Hristos
Să fiţi a Mielului Mireasa
Să staţi în locu-ntâi la masă,
În cerul cel mai luminos.

Veniţi, veniţi până se poate,
Veniţi până mai este har,
Voi neamuri şi popoare toate
Veniţi şi cumpăraţi bucate,
Date în dar.

Veniţi, veniţi la mântuire,
Salvaţi-vă de chinul greu,
Întraţi în cereasca oştire
Ce-aşteaptă a Mirelui sosire,
Ce-şi va răpi poporul Său.

Veniţi şi părăsiţi mândria
A vieţii slavă şi plăcerea,
Căci răsplătirea-i veşnicia,
În ceruri unde bucuria
Şterge durerea.

AMIN