Toate să le faci în lume
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la căsnicie la copii  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Tecarte in 25/08/2024
Toate să le faci în lume
Pe puteri, față de toți.
Numai căminul și soțul
Să-ți fie în viață primul,
Să-l iubești mai mult ca toți.
Sunteți soți și nu roboți.

Cea mai bună e soția
Care soțul și-l ascultă.
Asta e mai prețioasă
Decât o frumoasă casă,
Ca averea cea mai multă,
Ca și funcția cea mai ’naltă.

O femeie rea e-ntocmai
Ca și vremea mohorâtă:
Cu cât ține mai mult ceața
Mai întunecată-i fața,
Cu atâta-i mai urâtă
Și-nadins nici nu te-ajută.

O femeie bună-i tocmai
Ca o zi deplin senină,
Când te-a vizitat crăiasa
Care-ți umple toată casa
Cu belșug și cu lumină
Și tot sufletu-ți alină.

- Cine-și are-n lume iadul?
- Omul cu nevastă rea!
Iad e casa lor, sărmanii!
Și așa le trec toți anii.
Când femeia este-așa
Viața lor în doi e grea.

- Cine-și are două raiuri?
- Omul cu soție bună!
Ea e pentru el frumoasa.
Raiul e și-n cer, și-n casa
Unde stau ei împreună.
Ea nu-mprăștie, ci-adună.
Amin.
(Luni, 28 decembrie 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 294
Opțiuni