Tu iar ne chemi ca să iubim, chiar și pe cel ce ne lovește
Căci și Tu Doamne ne-ai iubit
Când noi ți-am pus cununi de spini,
Și-n loc de haine zdrențe.

Tu iar ne chemi ca să iertăm,
Chiar și pe cei ce nu ne cer iertare.
Căci și tu Domane ne-ai iertat.
Chiar dacă-n viața noastră nu a fost schimbare

Tu iar ne chemi să ne sfințim
Căci lumea merge spre păcat.
Iar spre sfințirea noastră Doamne,
Tu ai plătit, dar fiind nevinovat

Tu iar ne chemi să ne smerim
Căci ne-am lăsat pradă slăvirii,
Tu însuși Dumnezeu divin.
Purtata-i haina umilirii

Tu iar ne chemi să umblăm în lumină
Căci mulți sunt cei ce-n beznă sunt pierduți
Orbiți de pofte și de rea voință
S-au lepădat de tot ce Tu le-ai spus.

Tu iar ne chemi să gustăm bucuria
Căci am fost morți, dar Tu ne-ai înviat.
Am fost legați în lanțuri de robie
Dar Tu Isuse, ne-ai eliberat.

Tu iar ne chemi, ca să trăim ca fii
Căci noi orfani am fost, și lepădați.
Mâncând din roșcovele putrezirii
Departe de cămin si-nfometați.

Tu iar ne chemi ca să trăim ca frați
Căci mulți în lume sunt cuprinși de ură
Iar casa Ta, e casa rugăciunii.
Nu locul unde se trăiește prin minciună

Tu iar ne chemi ca să trăim în Duh.
Să lepădăm din viață, amăgirea firii
Să răstignim în noi, ego-ul nesupus
Și să rodim, prin roadele iubirii.

Tu iar ne chemi ca să slujim
Căci mulți au lepădat, postul slujirii
Iar lanu-i copt, dar oameni nu-s
Iar printre rânduri, încep să iasă spinii.

Tu iar ne chemi, dar câți Ți-am și răspuns
Căci timpul a trecut, e-aproape.
Iar ultima chemare-a Ta
Va fi spre Paradis sau înspre moarte.