Mâinile Tale, slăvite Ziditor, au fost batjocorite.
Străpunse, nu mai pot mângâia păsările în zbor...
Pleoapele Tale căzute privesc numai la şerpii
care dau târcole prăzii, zvârcolindu-se în ţărană...

Urechea Ta nu mai aude decât paşii îngerului morţii...
Melci jilavi se urcă pe lemnul crucii,lăsand în urma lor dâre argintii,
iţi pipaie rănile,apoi se chircesc în cochiliile lor,
ca intr-un mormânt de piatră,
asteptând învierea Ta.

Din lumină picură stropi mari de lacrimi,
boabe de lut nepământesc, spălandu-Ţi rănile:
Plânge lumina?
Numai Tatăl Tău poate face o astfel de minune la moartea Fiului.

E târziu...
Păşind peste osemintele Golgotei ca pe trepte,
îngerul morţii a ajuns pâna la Tine.
Ochii lui plecaţi Te-au rugat de iertare,
apoi Ţi-au cerut sufletul...
Tu,Ţi-ai înconvoiat trupul ostenit ca un semn de întrebare:
"Părinte al Meu,pentru ce M-ai părăsit?"
Şi Ţi-ai dat sufletul în mâinile Tatălui
sfârşindu-Te.
O pasăre a ţipat sfaşiind întunericul...
Fiul Omului a murit...
A murit frumos legănându-se peste lacrimile amare
ale Maicii Sale,peste jalea cernită a îngerilor de lumină.

În noapte, sălbăticiunile dormind în necuvinte au iesit la prada.
Pe tâmple mi se aşterne oboseala şi somnul mă învinge:
gânduri nimicitoare trec prin sufletul meu
ca printr-o ţara pustie.